Decizia CCR nr. 127/2015Paragraful 11

7. De asemenea, se arată că soluţionarea pe cale legislativă a unui proces aflat pe rolul instanţelor, prin aplicarea unei legi noi, cu consecinţa influenţării rezultatului acestuia (inadmisibilitatea acţiunii sau respingerea fără examinarea fondului), reprezintă o imixtiune a statului în activitatea judiciară, incompatibilă cu dreptul la un proces echitabil, în sensul principiului egalităţii armelor, în accepţiunea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acelaşi timp, reglementarea, la art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din lege, a unor termene acordate entităţilor publice pentru soluţionarea administrativă a cererilor de despăgubire formulate în urmă cu 12 ani afectează termenul rezonabil de soluţionare a cauzelor, dar şi dreptul de acces la justiţie. În acelaşi sens este amintită Hotărârea din 10 iulie 2003, pronunţată în Cauza Kastefic împotriva Croaţiei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că suspendarea prelungită a tuturor proceselor de un anumit tip printr-o lege până la adoptarea unei noi legi care să reglementeze materia respectivă ridică o problemă de acces la justiţie. Astfel, aplicarea, în speţă, a art. 34 din lege ar avea ca rezultat respingerea ca prematură a acţiunii, pe motivul necesităţii reluării procedurii administrative cu respectarea noilor termene. Or, aceeaşi instanţă europeană a atras atenţia asupra pericolelor inerente folosirii legislaţiei cu efect retroactiv care poate influenţa soluţionarea judiciară a unui litigiu în care statul este parte, inclusiv atunci când efectul noii legislaţii este acela de a transforma litigiul într-unul imposibil de câştigat (hotărârile din 20 februarie 2003, pronunţată în Cauza Forrer-Niedenthal împotriva Germaniei, din 27 martie 2003, pronunţată în Cauza Satka şi alţii împotriva Greciei, şi din 27 mai 2003, pronunţată în Cauza Crişan împotriva României).