Decizia CCR nr. 127/2015Paragraful 30

22. În ce priveşte dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acestea se referă la căi de atac în justiţie împotriva deciziilor emise cu respectarea termenelor prevăzute de art. 33 şi 34, precum şi împotriva lipsei unei decizii de compensare în puncte, după expirarea termenelor prevăzute de lege. Având în vedere, însă, cele statuate prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, precitată, Curtea reţine că, în raport cu obiectul cauzei deduse soluţionării instanţei de judecată, prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu sunt incidente în cadrul soluţionării fondului cauzei, de vreme ce în cauză termenul prevăzut de art. 34 alin. (1) nu se va aplica. Astfel, instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea cererii privind obligarea autorităţii administrative competente la emiterea unei decizii de despăgubire, potrivit Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, va soluţiona pe fond această acţiune şi va obliga, după caz, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în temeiul Legii nr. 165/2013 (a se vedea în acest sens Decizia nr. 405 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 4 august 2014, sau Decizia nr. 767 din 18 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 26 februarie 2015).