Decizia ÎCCJ nr. 69/2023 (HP)Punctul VII

VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie 41. Curțile de apel au menționat că nu au identificat hotărâri judecătorești relevante pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate, dar curțile de apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța, Galați, Iași, Oradea, Ploiești și Suceava au comunicat punctele de vedere teoretice ale judecătorilor asupra aceleiași chestiuni, din care au rezultat două opinii. ... 42. Într-o primă opinie s-a apreciat că, în ipoteza pronunțării unei soluții de condamnare a inculpatului care achită integral pretențiile civile, în condițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, ca urmare a admiterii unui acord de recunoaștere a vinovăției, hotărârea penală are autoritate de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în fața instanței civile, nefiind astfel aplicabil art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală (Curtea de Apel Galați - Secția penală, Curtea de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Hunedoara - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Brăila - Secția penală, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Vaslui, o parte dintre judecătorii Tribunalului București - Secția I penală și Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și judecătoriile Darabani, Iași, Hârlău și Pătârlagele). ... 43. În fundamentarea acestei opinii s-a arătat că Legea nr. 241/2005 are caracterul unei legi speciale în raport cu procedura acordului de recunoaștere a vinovăției reglementată de Codul de procedură penală. Prin aplicarea art. 10 din Legea nr. 241/2005, care presupune acoperirea integrală de către inculpat a pretențiilor părții civile, instanța penală soluționează, în mod implicit, acțiunea civilă. Cu alte cuvinte, acoperirea pretențiilor civile reprezintă premisa obligatorie a aplicării regimului sancționator reglementat de legea specială. În consecință, hotărârea penală de admitere a acordului de recunoaștere a vinovăției are autoritate de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în fața instanței civile. S-a mai arătat că, independent de eventuala lacună a legiuitorului, care cel mai probabil nu a avut în vedere la edictarea art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală și ipoteza reglementată anterior la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, obligarea inculpatului la plata altor pretenții civile în legătură cu faptele pentru care s-a pronunțat condamnarea definitivă, cu reținerea art. 10 din aceeași lege, ar conduce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice. Acest principiu consacrat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ca parte a dreptului la un proces echitabil, impune ca soluția rămasă definitivă într-un litigiu să nu fie repusă în discuție. Având o structură complexă, principiul securității juridice exprimă, în esență, faptul că cetățenii trebuie protejați contra unui pericol, care vine chiar din partea dreptului, sub forma unei insecurități pe care acesta a creat-o sau riscă să o creeze. În aplicarea acestui principiu, chiar dacă dispozițiile art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală apar, în absența încheierii unei tranzacții sau unui acord de mediere între părți, ca fiind de aplicare automată, în ipoteza pronunțării unei hotărâri de condamnare, cu reținerea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, nu se poate face abstracție de efectele pe care soluția de condamnare le conferă laturii civile. O interpretare în sens contrar ar permite organelor fiscale să emită în temeiul art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală, cu aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, alte decizii de impunere pentru obligații fiscale derivate din faptele pentru care s-a pronunțat condamnarea în baza acordului de recunoaștere a vinovăției. Or, aceasta ar echivala cu o situație discriminatorie nejustificată în raport cu inculpații pentru care condamnarea a fost pronunțată, cu reținerea cauzei de reducere a pedepsei, ca urmare a sesizării instanței penale prin rechizitoriu. ... 44. Într-o a doua opinie s-a apreciat că, în ipoteza pronunțării unei soluții de condamnare a inculpatului care achită integral pretențiile civile, în condițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, ca urmare a admiterii unui acord de recunoaștere a vinovăției, instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă, fiind astfel aplicabil art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală (Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori, Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori, Tribunalul Bihor - Secția penală, Tribunalul Covasna, Tribunalul Sălaj, Tribunalul Constanța - Secția penală, Tribunalul Galați, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Neamț - Secția penală, Tribunalul Iași - Secția penală și Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Buzău - secțiile civile, o parte dintre judecătorii Tribunalului București - Secția I penală și Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și judecătoriile Câmpina, Fălticeni, Dorohoi, Onești, Pașcani, Răducăneni, Buzău, Pogoanele și Râmnicu Sărat). ... 45. S-a argumentat că legiuitorul a reglementat două ipoteze în cuprinsul art. 486 din Codul de procedură penală cu privire la soarta acțiunii civile exercitate într-un proces penal în care s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției. Prima ipoteză vizează încheierea unei tranzacții sau a unui acord de mediere cu privire la acțiunea civilă, când instanța penală va lua act de manifestările de voință ale părților, iar a doua se referă la lipsa unei tranzacții sau a unui acord de mediere, caz în care instanța penală va lăsa nesoluționată acțiunea civilă. În aceste condiții, achitarea integrală a pretențiilor civile de către inculpat nu poate fi asimilată unei tranzacții sau unui acord de mediere cu privire la pretențiile civile, în absența unei prevederi legale care să statueze în acest sens. În consecință, instanța penală se va raporta exclusiv la conținutul acordului de recunoaștere a vinovăției, urmând a lăsa nesoluționată acțiunea civilă în temeiul art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală. ... 46. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. ... ...