Decizia CCR nr. 760/2014Paragraful 41

31. Curtea reţine că dispoziţiile criticate, care modifică art. 145 alin. (2) din Codul muncii, nu mai prevăd expressis verbis noţiunea de "proporţionalitate" a concediului de odihnă cu activitatea prestată, din motive de tehnică legislativă, deoarece aceste dispoziţii trebuie să se coreleze cu cele nou-introduse la alin. (4) ["La stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă şi cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal şi concediului pentru îngrijirea copilului bolnav se consideră perioade de activitate prestată"] şi la alin. (6) ["Salariatul are dreptul la concediu de odihnă anual şi în situaţia în care incapacitatea temporară de muncă se menţine, în condiţiile legii, pe întreaga perioadă a anului calendaristic, angajatorul fiind obligat să acorde concediul de odihnă anual într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care acesta s-a aflat în concediu medical."] Aşadar, prin completarea art. 145 cu alin. (6) , legiuitorul a introdus obligaţia angajatorului de a acorda concediu de odihnă anual în situaţia în care incapacitatea temporară de muncă se menţine pe întreaga perioadă a anului calendaristic. Or, dacă s-ar fi menţinut noţiunea de "proporţionalitate" în alin. (1) , aceste dispoziţii nu s-ar fi corelat cu cele ale alin. (6) .