Decizia CCR nr. 730/2014Paragraful 7

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care arată, în esenţă, că autorii excepţiei îşi raportează critica la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, din perspectiva unei privări continue de proprietate, sens în care invocă mai multe decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. Criteriile după care Curtea a analizat privarea continuă de proprietate sunt două: preluarea proprietăţii să nu fie validă, să fie vorba despre o preluare în fapt, astfel cum sunt preluările de la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, iar fostul proprietar să fie recunoscut ca atare în sensul că dreptul său de proprietate să nu fie contestat. În acest sens reglementa art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 înainte de abrogarea prin Legea nr. 1/2009. În prezenta cauză este însă incidentă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care se pune problema ocrotirii drepturilor actuale şi de speranţa de a vedea renăscut un vechi drept de proprietate, în acest sens fiind Hotărârea de inadmisibilitate din 16 ianuarie 1998, pronunţată în Cauza Peter Gratzinger şi Eva Gratzingerova împotriva Republicii Cehe, precum şi Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. Autorii solicită reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi critică indirect deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 33 din 9 iunie 2008 şi nr. 27 din 14 noiembrie 2011. În cauză se impune însă păstrarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, respectiv considerentele care au stat la baza Deciziilor nr. 720 din 1 iunie 2010 şi nr. 1.020 din 14 septembrie 2010, şi respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.