Decizia CCR nr. 735/2014Paragraful 22

18. Autorul excepţiei Cătălin Iosef susţine că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, legea penală mai favorabilă se aplică diferit, pentru aceleaşi fapte, după cum a intervenit sau nu o hotărâre de condamnare definitivă. Această discriminare nu are o motivare obiectivă şi nu poate fi justificată prin invocarea efectelor autorităţii de lucru judecat, cu referire la inadmisibilitatea unei noi judecăţi. Prin aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedeapsa este redusă la noul maxim special, ceea ce înseamnă că, în acest caz, nici nu are loc o individualizare judiciară a pedepsei, în condiţiile art. 5 din Codul penal, nici nu este respectată individualizarea judiciară a pedepsei realizate de judecătorul cauzei care a pronunţat hotărârea definitivă de condamnare. Or, tocmai prin nerespectarea individualizării judiciare a pedepsei, realizată în cauza penală soluţionată prin hotărâre definitivă, în sensul neaplicării procentuale a pedepsei în raport cu individualizarea stabilită de legiuitor prin legea penală mai favorabilă, are loc nesocotirea autorităţii de lucru judecat.