Decizia CCR nr. 695/2014Paragraful 9

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei. Acesta precizează, mai întâi, că doreşte să susţină neconstituţionalitatea doar a două dintre textele legale iniţial criticate - respectiv a art. 17 alin. (1) lit. a) şi a art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013 -, renunţând la celelalte ce formează obiectul excepţiei. În privinţa celor două articole de lege mai sus indicate arată că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, Curtea Constituţională a respins criticile de neconstituţionalitate formulate cu acel prilej, însă apreciază că argumentele acolo reţinute pentru pronunţarea soluţiei de respingere nu sunt suficient de convingătoare. Subliniind că, în dosarele sale, critica de neconstituţionalitate a fost formulată, în faţa instanţelor judecătoreşti, anterior pronunţării Deciziei nr. 269 din 7 mai 2014, solicită Curţii reconsiderarea acestei soluţii, revirimentul jurisprudenţial fiind justificat de prezentarea unor argumente puternice, contrare celor reţinute de instanţa constituţională în precedent. Astfel, arată că prin atribuţia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a valida sau invalida deciziile emise de entităţile prevăzute de lege, atribuţie reglementată de art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013, este grav afectată securitatea raporturilor juridice. În plus, consideră că această atribuţie este ilogică, deoarece decizia de propunere a acordării despăgubirilor, emisă de entităţile învestite de lege, nu este un act administrativ pentru a fi validată sau invalidată de către un organ colegial, ci reprezintă, în concret, o propunere motivată, înscrisă într-un document, parte din ansamblul tuturor documentelor ce formează un întreg dosar de despăgubire. În orice caz, ideea de "comisie", instituită din anul 2005 (prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente), nu face decât să tergiverseze soluţionarea dosarelor de despăgubire, fiind necesar, în opinia sa, ca această activitate să aparţină unităţilor administrativ-teritoriale, care să aibă obligaţia de a executa legea, şi să fie supusă doar controlului judiciar, şi nu a unei alte comisii, a cărei moralitate şi credibilitate, prin persoana membrilor care o compun, sunt îndoielnice.