Decizia CCR nr. 677/2014Paragraful 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.11.2014 · dosar 8.660/2/2012
Paragraful 14
11. Se mai susţine că dreptul constituţional la muncă nu presupune nicio constrângere sau îngrădire prin norme legale, de natură a limita exercitarea profesiei ori a meseriei. Or, textul de lege criticat încalcă dreptul la muncă recunoscut de art. 41 din Constituţie, prin condiţionarea funcţionării organismului de gestiune colectivă de înlocuirea persoanei ce ocupă funcţia de administrator general ales. În acest context, se arată că independenţa profesională garantează libertatea de acţiune a practicantului profesiei, în speţă administratorul unui organism de gestiune colectivă, în folosul beneficiarilor serviciilor profesionale, şi anume membrii Adunării generale a organismului de gestiune colectivă. Or, textul de lege criticat sancţionează în mod abuziv şi discriminator administratorul general al unei asociaţii, în condiţiile în care actul decizional este emis de Adunarea generală a asociaţiei, astfel încât dreptul acestuia la muncă este încălcat, prin sancţionarea acestuia pentru acte şi decizii pe care nu le-a exercitat în mod direct.
Sursa oficială ↗