Decizia CCR nr. 668/2014Paragraful 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.11.2014 · dosar 7.636/2/2013
Paragraful 9
6. Prin stabilirea bazei de calcul al taxei clawback cu includerea adaosurilor comerciale din lanţul de distribuţie se încalcă principiul certitudinii impunerii prevăzut de Codul fiscal, întrucât baza de calcul al acesteia include sume variabile stabilite arbitrar de ceilalţi participanţi din lanţul de distribuţie şi comercializare a medicamentelor. Mai mult, procentul "p" în baza căruia se calculează taxa clawback este individualizat cu caracter retroactiv, deoarece legea nu prevede momentul la care trebuie să fie comunicat acest procent, permiţând, astfel, ca acest indicator să fie comunicat deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor ulterior perioadei în care aceştia pun efectiv pe piaţă medicamentele, nefiind în măsură să îşi ajusteze activitatea economică prin raportare la acesta, aflându-se, astfel, în imposibilitate de a previziona din punct de vedere economico-financiar cursul activităţii societăţii.
Sursa oficială ↗