Decizia ÎCCJ nr. 48/2023 (HP)Punctul VII
Punctul VII
VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie
75. Răspunzând solicitării Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat un număr semnificativ de hotărâri judecătorești și au exprimat opinii teoretice asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. ...
76. Hotărârile judecătorești definitive depuse la dosarul cauzei conturează o practică recentă, consistentă și unitară, fără excepție, a instanțelor de apel, care consideră că valoarea despăgubirilor se stabilește în funcție de valoarea imobilului, conform grilei notariale aferente anului anterior pronunțării hotărârii judecătorești de evaluare, fiind aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 193/2021. ...
77. Instanțele au reținut că modalitatea de evaluare menționată este aplicabilă și în ipoteza în care Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor nu a emis decizie de compensare, fiind necesar să se utilizeze aceeași modalitate de stabilire a cuantumului măsurilor compensatorii prin puncte, independent de soluționarea sau nu a dosarului administrativ de către Comisia Națională. ...
78. În acest sens au fost depuse 48 de hotărâri judecătorești definitive, care provin de la 13 din cele 15 curți de apel. ...
79. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. ... ...
Sursa oficială ↗