Decizia CCR nr. 538/2014Paragraful 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.10.2014 · dosar 928/42/2012
Paragraful 21
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 instituie în sarcina entităţilor învestite de lege obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de a emite o decizie de admitere sau de respingere a acestora în termen de 12 luni (entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri), în termen de 24 de luni (entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri) şi în termen de 36 de luni (entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri). Aceste termene curg de la data de 1 ianuarie 2014. De asemenea, Curtea observă că litigiul aflat pe rolul instanţei de judecată, în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, priveşte obligarea Statului Român prin Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la analizarea dosarului autorilor excepţiei şi emiterea unei dispoziţii, în consecinţă.
Sursa oficială ↗