Decizia CCR nr. 462/2014Paragraful 18

15. Curtea de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia potrivit căreia excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa arată că, având în vedere marja pe care o au statele membre, în lipsa oricărei aparenţe de restrângere nerezonabilă sau disproporţionată a dreptului de acces la justiţie, dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu încalcă nici art. 20 şi art. 31 din Constituţie şi nici art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar organizarea unui sistem judiciar care impune ca ultima cale de atac introdusă la o instanţă superioară să fie formulată doar prin avocat este comună mai multor sisteme judiciare ale statelor membre ale Convenţiei menţionate. Măsura în discuţie urmăreşte un scop legitim, având în vedere caracteristicile instanţelor superioare care examinează recursuri în casaţie, adică numai probleme legate de interpretarea şi aplicarea dreptului incident, procedura având în acest caz un formalism şi o tehnicitate ridicate. Pentru aceleaşi considerente, măsura este şi una proporţională, mai ales că Statul român a reglementat şi asistenţa juridică gratuită. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa - Hotărârea din 12 martie 2002, pronunţată în Cauza Raitiere împotriva Franţei, Hotărârea din 6 iunie 2002, pronunţată în Cauza Mafille împotriva Franţei şi Hotărârea din 21 mai 1998, pronunţată în Cauza Bιlânι Bocsi împotriva Ungariei, a apreciat că cerinţa ca reclamantul să fie reprezentat de un avocat nu contravine Convenţiei.