Decizia CCR nr. 461/2014Paragraful 58

48. Aşa cum s-a arătat în prealabil, deşi legea criticată are ca titulatură modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, din examinarea argumentelor prezentate de iniţiatorul proiectului de lege în "Expunerea de motive", precum şi a modificărilor operate prin dispoziţiile legii, rezultă că, în realitate, actul normativ completează cadrul legislativ privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, cadru reglementat prin Legea nr. 82/2012. Completarea vizează lărgirea sferei stabilite de această lege privind utilizatorii de comunicaţii electronice ale căror date personale urmează a fi reţinute şi stocate, reglementând înregistrarea utilizatorilor de cartele preplătite, precum şi colectarea şi stocarea datelor utilizatorilor de internet prin intermediul punctelor de acces puse la dispoziţie de persoane juridice. Or, maniera defectuoasă în care legiuitorul a înţeles să modifice cadrul legislativ existent generează grave probleme de interpretare şi aplicare a legii - completând doar sfera persoanelor care utilizează serviciile de comunicaţii electronice, precum şi baza de date care urmează să fie stocată pentru o anumită perioadă şi impunând obligaţii de reţinere şi stocare în sarcina persoanelor juridice care pun la dispoziţia publicului servicii de comunicaţii electronice pentru care plata se face în avans sau puncte de acces la internet -, operaţiuni care se încadrează în prima etapă delimitată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 440 din 8 iulie 2014, aceea a reţinerii şi stocării datelor, legea omite să reglementeze cu privire la cea de-a doua etapă, respectiv cea referitoare la modalitatea în care vor fi accesate şi utilizate aceste date. Astfel, dispoziţiile modificatoare nu prevăd nicio normă de trimitere la Legea nr. 82/2012, care constituie cadrul general de reglementare a procedurilor de acces la datele reţinute (tipul de date accesate, persoanele care pot solicita accesul, condiţiile de autorizare, scopul în care pot fi utilizate aceste date, controlul asupra operaţiunilor desfăşurate etc.), şi nici nu reglementează distinct, de sine-stătător, aceste proceduri. Prin urmare, legea criticată, în ansamblul său, este lacunară, confuză şi, astfel, susceptibilă de a genera abuzuri în activitatea de punere în aplicare a dispoziţiilor sale. Sub aceste aspecte, dispoziţiile legale nu numai că relativizează garanţiile de siguranţă a reţinerii şi păstrării datelor, neimpunând standarde corespunzătoare de asigurare a nivelului de securitate şi confidenţialitate care să poată fi controlate efectiv, aşa cum a reţinut Curtea în argumentarea soluţiei pronunţate prin Decizia nr. 440 din 8 iulie 2014, ci, prin lipsa oricărei reglementări cu privire la modalitatea de accesare şi utilizare a datelor cu caracter personal, legea este viciată în mod iremediabil.