Decizia ÎCCJ nr. 39/2023 (HP)Punctul X
Punctul X
X. Dispoziții legale incidente
+
Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale
+
Capitolul III Cauze de reducere a pedepselor, interdicții și decăderi
+
Articolul 10
(1) În cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art. 6^1, 8 sau 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică pedeapsa cu amenda.
(1^1) În cazul în care prejudiciul produs prin comiterea faptelor de la art. 6^1, 8 sau 9 nu depășește valoarea de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, iar în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, acesta, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se pedepsește, aplicându-se dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare.
(1^2) Dispozițiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaților chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) și (1^1). ...
Sursa oficială ↗