Decizia CCR nr. 424/2014Paragraful 21

16. Din cele arătate, reiese că, în materia contravenţiilor, regula cu privire la comunicarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională şi a înştiinţării de plată a amenzii constă în înmânarea acestor documente persoanei care a săvârşit contravenţia. În cazul în care nu este posibilă înmânarea, ca primă formă de luare la cunoştinţă de către contravenient de existenţa procesului-verbal şi a înştiinţării de plată, comunicarea acestora se face prin poştă, cu aviz de primire. Simpla expediere a procesului-verbal, fără ca acesta să ajungă efectiv la destinatar, nu este conformă cu dispoziţiile art. 27 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care obligă organul constatator să facă dovada că a comunicat procesul-verbal şi că destinatarul a primit actul. Pentru o comunicare valabilă, se impune deci ca organului constatator să-i parvină "avizul de primire", care să facă dovada că destinatarul a luat efectiv cunoştinţă de procesul-verbal de contravenţie. Urmează, aşadar, ca - în ipoteza în care persoana sancţionată, deşi avizată, prin oficiul poştal, nu se prezintă în vederea ridicării corespondenţei, aceasta fiind returnată cu diverse menţiuni (de exemplu, "avizat", "neavizat", "expirat termen păstrare") - organul constatator să apeleze la modalitatea tehnică subsidiară de comunicare prin afişarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată la domiciliul sau la sediul contravenientului, ca ultimă posibilitate pentru contravenient de a cunoaşte efectiv actul încheiat şi data comunicării acestuia pentru a-şi formula apărările (plângerea contravenţională, excepţia prescripţiei executării sancţiunii contravenţionale). Ca atare, dispoziţiile de lege criticate nu aduc nicio atingere dreptului fundamental la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie, ci, dimpotrivă, asigură respectarea garanţiilor procedurale.