Decizia ÎCCJ nr. 4/2023 (RIL)Punctul VIII

VIII. Opinia specialiștilor 54. Institutul Național al Magistraturii, prin opinia înaintată, a arătat că, în raport cu prevederile legale incidente, anume art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2) , art. 131 alin. (1) și art. 136 alin. (1) și (4) din Codul de procedură civilă, competența specializată a completului de judecată învestit cu soluționarea unei căi de atac declarate împotriva hotărârii judecătorești pronunțate în primă instanță este determinată de competența specializată a completului de judecată ce a soluționat respectivul proces în primă instanță, iar nu de natura sau obiectul acestuia. ... 55. Astfel, competența specializată a completului de judecată învestit cu soluționarea unui proces, competență subsumată competenței materiale procesuale, constituie un aspect care se analizează în etapa judecății în primă instanță, fie cu ocazia verificării competenței în condițiile art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, fie cu aceea a soluționării excepției de necompetență. ... 56. În cuprinsul considerentelor Deciziei nr. 31/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 19 februarie 2020, s-a statuat, la paragrafele 54, 57 și 58, după cum urmează: De asemenea, chiar și în situația în care nu există o astfel de încheiere interlocutorie prin care s-a reținut competența, de altfel, obligatorie, în temeiul prevederilor art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență reprezintă stabilizarea competenței în favoarea instanței sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat. Aceeași soluție se impune și în cazul repartizării la secții sau completuri specializate, asimilate sub aspectul regimului competenței materiale procesuale. [...] Referitor la regimul juridic al invocării excepției de necompetență trebuie menționat că una dintre inovațiile actualului Cod de procedură civilă, prin care s-a urmărit să se dea o finalitate practică unui principiu nou al procesului civil, acela al accelerării judecății, reglementat de art. 6 alin. (1) din Codul de procedură civilă, o reprezintă stabilirea unei limite temporale pentru invocarea excepției de necompetență materială, și anume, până la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, adică termenul la care părțile, legal citate, pot pune și concluzii (deci pricina nu se amână pentru un motiv care implică imposibilitatea unor dezbateri contradictorii, precum cel prevăzut de art. 222 din Codul de procedură civilă). Procedând astfel se evită desființarea tardivă a unor hotărâri pronunțate asupra fondului cauzei, prin efectul invocării excepției de necompetență direct în căile de atac sau chiar în primă instanță, după ce se intră în cercetarea fondului procesului. Se produce, de asemenea, o responsabilizare atât a părților, cât și a instanței, impunându-se verificarea, în condiții de contradictorialitate, a competenței instanței la primul termen la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, putându-se acorda un singur termen pentru lămuriri și probe suplimentare, și aceasta, cu titlu de excepție, în condițiile art. 131 alin. (2) din Codul de procedură civilă. ... 57. Prin urmare, într-o primă ipoteză, aceea în care excepția de necompetență în discuție nu a fost invocată în fața primei instanțe și indiferent dacă s-a statuat sau nu asupra competenței în condițiile art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, completul de judecată respectiv își consolidează competența specializată în mod definitiv. ... 58. În schimb, în a doua ipoteză, aceea în care excepția de necompetență a fost respinsă de prima instanță prin intermediul unei încheieri de ședință, subiectul de drept interesat în reformarea acestei soluții trebuie să declare cale de atac atât împotriva hotărârii de dezînvestire, cât și împotriva încheierii de ședință prin care s-a soluționat excepția procesuală respectivă, aceasta din urmă atacându-se odată cu fondul. ... 59. În acest caz, în care încheierea prin care a fost respinsă excepția de necompetență a fost atacată, completul care a soluționat procesul în primă instanță se consideră competent specializat până la momentul eventual al anulării în calea de atac a încheierii respective. ... 60. În măsura în care însă subiectul de drept nu a declarat cale de atac împotriva încheierii de ședință prin care prima instanță a respins excepția de necompetență, aceasta din urmă dobândește caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac și nu mai poate fi reformată, competența specializată a completului respectiv consolidându-se în mod definitiv. ... 61. Prin urmare, singurul moment în care se poate constata că procesul a fost judecat în primă instanță de un complet necompetent specializat este cel al soluționării căii de atac declarate împotriva încheierii de ședință prin care a fost respinsă excepția de necompetență. ... 62. Anterior acestui moment, completul învestit cu soluționarea căii de atac nu poate considera că procesul a fost judecat în primă instanță de un complet necompetent specializat. ... 63. De asemenea, completul învestit cu soluționarea căii de atac nu poate face abstracție de competența completului ce a soluționat procesul în primă instanță și, cu încălcarea limitei temporale prevăzute de art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă, să își aprecieze, în mod contrar, competența specializată în funcție de natura și obiectul procesului. ... 64. Competența specializată a completului de judecată învestit cu soluționarea unei căi de atac declarate împotriva hotărârii judecătorești pronunțate în primă instanță în procesul respectiv este determinată de competența specializată a completului de judecată ce a soluționat procesul în primă instanță, acest aspect fiind reținut și în cuprinsul paragrafului 164 al Deciziei nr. 18/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 6 aprilie 2017, potrivit căruia în căile de atac se păstrează, în mod corespunzător, competența materială procesuală a completului care a judecat procesul în primă instanță. ... 65. Art. 131 din Codul de procedură civilă nu este incident și în etapa judecății căilor de atac; una dintre rațiunile ce stau la baza acestei soluții legislative este aceea că instanța de control judiciar își apreciază competența nu în funcție de criteriile aplicabile în etapa judecății în primă instanță pentru determinarea competenței generale, materiale și teritoriale, ci prin raportare la competența instanței care a judecat, în concret, procesul în primă instanță. ... 66. Așadar, completul învestit cu soluționarea căii de atac își va verifica competența specializată prin raportare la aceea a completului care a soluționat procesul în primă instanță. ... 67. Soluționarea unui proces de către un complet necompetent specializat poate determina, în anumite cazuri prevăzute de lege, și greșita alcătuire a acestui complet [de exemplu, potrivit art. 60 alin. (1) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie dintr-un judecător și 2 asistenți judiciari], însă, în măsura în care competența acestuia a fost definitivată, hotărârea judecătorească pronunțată în primă instanță nu poate fi desființată în calea de atac pentru motivul nelegalei alcătuiri a completului respectiv. ... 68. Universitatea de Vest Timișoara - Facultatea de Drept, reținând admisibilitatea sesizării, a arătat că, la nivelul acestei instituții de învățământ, s-au formulat două puncte de vedere. ... 69. Astfel, într-o opinie majoritară, s-a apreciat că, raportat la dispozițiile legale incidente, competența materială procesuală a instanței de control judiciar este dată de competența pe care și-a reținut-o prima instanță de fond, prin încheiere interlocutorie, în condițiile art. 131 sau ale art. 132 din Codul de procedură civilă, după caz, litigiul urmând a fi judecat de secția corespunzătoare celei a primei instanțe. ... 70. În susținere, s-a arătat că instanța de judecată își consolidează competența după primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, pronunțând o încheiere interlocutorie, astfel încât căile de atac declarate împotriva hotărârii pe care prima instanță a pronunțat-o vor fi judecate de instanța ierarhic superioară primei instanțe care s-a pronunțat în cauză, fără ca, în căile de atac, competența instanței de control judiciar să se mai poată raporta la natura, obiectul sau valoarea pricinii, aceste chestiuni fiind avute în vedere exclusiv în cadrul stabilirii competenței primei instanțe, în același sens fiind și cele statuate prin Decizia nr. 28/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, și Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 a instanței supreme - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. ... 71. Interdicția de a invoca excepția necompetenței materiale în căile de atac nu se referă la situația în care s-a respins excepția în primă instanță și s-a formulat o critică în calea de atac și nici situația în care instanța de control judiciar se consideră necompetentă să soluționeze calea de atac, ci, exclusiv, la posibilitatea ca instanța de control judiciar să analizeze, pe calea excepției de necompetență, competența instanțelor anterioare. ... 72. Într-o opinie singulară, s-a considerat că aceasta (competența) va fi determinată de natura, obiectul sau valoarea pretenției deduse judecății, întrucât nu există o interdicție legală expresă de verificare a competenței de către instanța de control. ... 73. În acest sens, au fost invocate dispozițiile art. 466 alin. (4) , art. 482 și ale art. 480 alin. (5) din Codul de procedură civilă, în sensul că, pe de o parte, calea de atac a apelului este îndreptată și împotriva încheierilor interlocutorii ce nu se atacă distinct, cum este încheierea pronunțată potrivit art. 131 alin. (1) din același cod, iar, pe de altă parte, și instanța de apel este ținută a-și verifica propria competență, similar procedurii în primă instanță. ... 74. În caz contrar, prevederile art. 480 alin. (5) din Codul de procedură civilă nu și-ar mai găsi aplicare în cazul în care excepția de necompetență materială nu ar fi fost invocată în fața primei instanțe necompetente. Or, textul de lege nu face vreo distincție după cum s-a invocat sau nu o atare excepție, deși competența materială nu ar fi revenit primei instanțe ce a pronunțat hotărârea apelată, ci tocmai instanței de apel, dar ca primă instanță. ... 75. Din aceste considerente, s-a apreciat că, inclusiv în cazul relativizării excepției necompetenței materiale, o atare împrejurare nu înseamnă că instanța de control judiciar nu mai poate verifica dacă au fost respectate normele privitoare la competența primei instanțe și nici nu presupune că aceeași instanță de control nu și-ar mai verifica, la rândul său, propria competență, ci doar că, în faza de judecată a primei instanțe, chestiunea referitoare la (ne)competența materială nu mai poate fi invocată după depășirea momentului procesual amintit de art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă. ... 76. Facultatea de Drept din cadrul Universității București, prin opinia înaintată, a apreciat că din coroborarea dispozițiilor art. 95-97 din Codul de procedură civilă rezultă, în primul rând, că legiuitorul a atribuit competența de soluționare a căilor de atac de reformare (apel, recurs) instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată. ... 77. În al doilea rând, această manieră de determinare a competenței se raportează la instanța care a judecat efectiv procesul, pronunțând hotărârea atacată cu apel sau cu recurs, iar nu la instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii, să judece un litigiu similar, dacă regulile de competență ar fi fost pe deplin observate. ... 78. Competența instanței de apel ori de recurs este una derivată din competența primei instanțe sau, după caz, a instanței de apel care a judecat efectiv procesul. ... 79. Distincția esențială care se impune a fi făcută este între competența instanței de apel, pe de-o parte, și chestiunea de a ști dacă prima instanță a fost sau nu competentă material (inclusiv procesual), pe de altă parte. Competența instanței de apel, fiind una derivată, se stabilește în raport cu instanța ori, după caz, secția ori completul (specializat sau nu) care a judecat procesul. În schimb, necompetența materială (inclusiv procesuală) a primei instanțe este o chestiune care privește fondul apelului, ea fiind invocată ca motiv de apel, cu finalitatea stabilită de art. 480 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv anularea sentinței pronunțate de instanța necompetentă și trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente. ... 80. În măsura în care necompetența materială - inclusiv cea procesuală (specializată) - nu a fost invocată în termenul legal, ea se acoperă definitiv, iar instanța sesizată devine competentă să judece procesul, prin efectul unei prorogări legale de competență sui generis, chiar dacă în mod normal nu ar fi fost competentă să judece litigii de același fel. ... 81. Toate urmările greșitei calificări a raportului juridic - bunăoară, a fi unul de dreptul muncii în loc de drept civil - și care au atras sesizarea unei instanțe (incluzând aici și secția ori completul) necompetente sub aspect material procesual se consolidează în concordanță cu competența astfel câștigată - atât procedura de judecată (de exemplu, sub aspectul căii de atac deschise de lege și al termenului de exercitare), cât și compunerea completului de judecată, a cărei legalitate va fi judecată în raport cu competența materială procesuală astfel consolidată. ... 82. În cazul în care necompetența materială (procesuală ori de altă natură) a fost invocată în termenul legal în fața primei instanțe, iar aceasta a omis să se pronunțe asupra excepției ori a respins-o, necompetența nu se acoperă și poate fi invocată ca motiv de apel ori, după caz, de recurs (în cazul în care sentința este supusă numai recursului). Chiar și în acest caz însă, competența materială a instanței de apel ori, după caz, de recurs rămâne una derivată, corespunzătoare instanței sau, după caz, secției ori completului specializat care a judecat efectiv procesul în primă instanță, chiar dacă nu era competent. ... 83. Dacă la prima instanță nu există secții și nici complete specializate, iar pricina a fost judecată de un complet nespecializat, problema competenței materiale procesuale a instanței de apel la nivelul căreia există secții ori complete de specializare diferită poate fi invocată (doar) la primul termen la care părțile sunt legal citate și pot formula concluzii în apel, printr-o aplicare corespunzătoare a art. 130 alin. (2) și a art. 131 din Codul de procedură civilă în această cale de atac (inclusiv prin raportare la norma de trimitere cuprinsă în art. 482 din Codul de procedură civilă). ... 84. Așadar, dacă sunt constituite secții ori complete specializate pentru prima oară la nivelul instanței de apel, formațiunea jurisdicțională este îndreptățită și obligată să își verifice competența materială procesuală proprie prin raportare la adevărata natură juridică a pricinii și, dacă este cazul, să își decline competența în favoarea secției ori completului competent în raport cu natura, obiectul ori valoarea pretenției. ... 85. Chiar și în cazul inexistenței la prima instanță a unor secții ori complete specializate, instanța de apel/recurs nu va putea invoca propria necompetență derivată din natura pricinii în cazul în care alte aspecte, precum constituirea completului la prima instanță (de exemplu, litigii de dreptul muncii) sau regulile de drept procesual sau material aplicate (de exemplu, contenciosul administrativ), indică opțiunea primei instanțe pentru încadrarea litigiului într-o anumită categorie relevantă pentru stabilirea competenței specializate. ... 86. În fine, necompetența materială procesuală a secției care judecă recursul poate fi invocată pentru prima oară în recurs doar dacă nu a existat o specializare a nivelul instanțelor de fond, instanța de recurs fiind prima ce are în structura sa organizatorică secții ori complete specializate pentru materia litigioasă respectivă. ... ...