Decizia ÎCCJ nr. 3/2023 (RIL)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție X.1. Admisibilitatea recursului în interesul legii 67. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a făcut de către Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași, în temeiul dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă. ... 68. Potrivit art. 514 din Codul de procedură civilă: „Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.“ ... 69. Potrivit art. 515 din același cod: „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii.“ ... 70. Verificând regularitatea învestirii, în raport cu prevederile legale menționate mai sus, care enumeră, în categoria subiecților de drept care pot promova recurs în interesul legii, colegiile de conducere ale curților de apel, se constată că prima condiție referitoare la calitatea procesuală activă a titularului sesizării este îndeplinită. ... 71. Verificând practica judiciară atașată actului de sesizare, se constată că este îndeplinită și cea de-a doua condiție de admisibilitate prevăzută de art. 515 din Codul de procedură civilă, fiind făcută dovada că problema de drept care face obiectul sesizării a fost soluționată în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care sunt anexate sesizării. ... 72. Astfel, cu privire la competența de soluționare a cererilor formulate de persoane condamnate, având ca obiect anularea deciziei directorului Administrației Naționale a Penitenciarelor de stabilire a locului de detenție pentru executarea pedepsei sau a deciziei aceleiași autorități de respingere a cererii de transfer la alt penitenciar, instanțele judecătorești, atât pe calea hotărârilor pronunțate asupra propriei competențe, cât și pe calea regulatoarelor de competență, au stabilit fie că această competență revine curților de apel, ca instanțe specializate în soluționarea litigiilor de contencios administrativ privitoare la acte emise de autorități centrale, fie că revine judecătorului de supraveghere a privării de libertate. ... 73. De asemenea, există hotărâri judecătorești prin care, în contestații la încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate, s-a statuat că stabilirea locului de detenție și transferul persoanei private de libertate nu pot fi supuse cenzurii judecătorului de supraveghere a privării de libertate. ... 74. Este de menționat că aceleași condiții de admisibilitate a sesizării se regăsesc și în cuprinsul prevederilor art. 471 și 472 din Codul de procedură penală. ... ... ...