Decizia ÎCCJ nr. 27/2023 (HP)Punctul IV

IV. Punctul de vedere al completului de judecată care a adresat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării 18. Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, analizând, însă, exclusiv condiția noutății problemei de drept supuse dezlegării și pe cea a caracterului esențial al dezlegării, în sensul că de lămurirea modului de interpretare a acesteia depinde soluționarea cauzei în care a fost formulată sesizarea. ... 19. Referitor la condiția noutății chestiunii de drept s-a reținut că aceasta este îndeplinită, dat fiind faptul că incidența cauzelor întemeiate pe dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990 este semnificativă după modificarea art. 5 din actul normativ menționat prin Legea nr. 130/2020 pentru completarea art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 și prin Legea nr. 232/2020 pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990. ... 20. Cu privire la caracterul esențial al dezlegării, față de obiectul cauzei, instanța de trimitere a arătat că se impune a se stabili dacă prevederile art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 au în vedere inclusiv persoanele înrolate în armata maghiară, care au fost constituite în prizonieri de război de către armata sovietică după 23 august 1944. ... ... B. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării 21. Cu privire la fondul chestiunii de drept supuse dezlegării, punctul de vedere al instanței de trimitere este în sensul că persoanele înrolate în armata maghiară, care au fost constituite în prizonieri de război de către armata sovietică după 23 august 1944, incluzând copiii acestora în condițiile art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu beneficiază de reparațiile acordate prin actul normativ sus-menționat. ... 22. În susținerea punctului de vedere prezentat în cadrul paragrafului anterior, au fost expuse argumentele ce vor fi redate în cele de mai jos. ... 23. Dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 fac referire la „încheierea armistițiului“, referindu-se, în mod evident, la Acordul de armistițiu din 1944 (Convenția de armistițiu între Guvernul Român, pe de o parte, și guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit al Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii, pe de altă parte), care a fost încheiat de cele două părți după lovitura de stat din 23 august 1944 și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 22 septembrie 1944. Întrucât România a fost cea care a încheiat armistițiul cu Aliații, rezultă că legea se referă doar la ostașii români care au fost luați prizonieri, altfel nu ar fi necesară această mențiune. Ostașii armatei maghiare nu pot fi avuți în vedere la stabilirea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, în cazul lor neexistând vreun armistițiu. ... 24. După data de 23 august 1944, armata maghiară și armata română s-au aflat pe poziții antagonice. Rațiunea pentru care ostașii unei armate străine, care, prin ipoteză, au luptat împotriva statului român, să beneficieze de reparații din partea celui din urmă, este una excepțională și ar trebui să rezulte din lege. Nu există, însă, nicio dispoziție a Decretului-lege nr. 118/1990 care să conducă la concluzia că legiuitorul a avut în vedere o astfel de ipoteză. ... ... ...