Decizia CCR nr. 359/2014Paragraful 66

Deşi este evident că principiul ocrotirii şi prevalenţei interesului superior al copilului este consacrat prin convenţii internaţionale şi acte normative interne, atunci când se face aplicabilitatea acestui principiu trebuie apreciat întotdeauna de la caz la caz. Astfel, este imposibil de determinat in abstracto interesul superior al copilului deoarece există circumstanţe specifice fiecărui caz în parte. În aceste condiţii, impunerea prin lege a unei cerinţe sine qua non care porneşte de la o prezumţie de vinovăţie nu îşi are justificare deoarece chiar dacă judecătorul, în urma administrării probelor în judecarea cauzei de adopţie, cu care a fost investit, îşi formează convingerea că soluţia de admitere a cererii de adopţie ar fi în interesul superior al copilului este obligat de legiuitor pe baza administrării unei singure probe să respingă cererea de adopţie contrar propriei convingeri că prin admiterea cererii ar fi mult mai bine protejat interesul copilului. Prin urmare, condiţia legală artificial impusă de legiuitor nu este rezonabilă, de vreme ce judecătorului nu i se permite să analizeze proporţionalitatea ingerinţei în dreptul la viaţa privată astfel creată. În aceste condiţii, se încalcă însuşi principiul separaţiei puterilor în stat, dar şi cel al independenţei şi imparţialităţii justiţiei, întrucât legiuitorul suprimă aproape în totalitate dreptul suveran al judecătorului de a pronunţa o soluţie pe baza tuturor probelor într-o cauză dedusă judecăţii.