Decizia CCR nr. 349/2014Punctul 21
Punctul 21
21. În privința criticilor de neconstituționalitate referitoare la caracterul contencios sau necontencios al acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, Curtea reține că în cuprinsul Legii nr. 31/1990 mai sunt prevăzute și alte dispoziții legale prin care se materializează dreptul de informare și control individual al acționarilor cu privire la gestiunea societății, însă aceste dispoziții legale nu sunt de natură a exclude sau a condiționa exercitarea dreptului de informare și control în temeiul art. 136 din Legea nr. 31/1990, potrivit căruia exercitarea acestui drept se face în mod indirect, prin numirea de către instanță a unor experți independenți. În fapt, Curtea reține că expertiza reglementată de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 are valoarea unui raport de audit care se pune la dispoziția organelor de decizie ale societății în vederea analizării situației constatate și pentru luarea măsurilor care se impun. Prin urmare, Curtea constată că nu există un conflict de interese prin care se urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de societate, care să fie ținută să respecte dreptul astfel recunoscut de instanță, drept potrivnic generat de un presupus refuz al societății de a informa acționarii minoritari cu privire la activitățile de gestiune, care să imprime procedurii un caracter contencios, rațiunea desemnării unor experți neutri, independenți prin mijlocirea instanței fiind aceea de a reflecta realitatea și legalitatea unor operațiuni de către o persoană calificată și autorizată în acest sens. Astfel, consiliul de administrație și acționarii pot avea certitudinea că informațiile referitoare la situația financiară a societății sunt corecte. ...
Sursa oficială ↗