Decizia CCR nr. 300/2014Paragraful 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.06.2014 · dosar 5.345/91/2013
Paragraful 12
8. Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că prevederile art. 141^1 şi art. 144 din Codul penal din 1969 definesc noţiunile de "pedeapsă prevăzută de lege" şi "săvârşirea unei infracţiuni", nefiind contrare normelor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se arată, de asemenea, că dreptul inculpatului arestat preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune, este asigurat prin dispoziţiile art. 160^1 din Codul de procedură penală din 1968, dar că această măsură poate fi dispusă de către instanţele de judecată în condiţiile legii, iar stabilirea de către legiuitor a unor astfel de condiţii s-a făcut potrivit competenţei sale prevăzute la art. 126 alin. (2) din Constituţie.
Sursa oficială ↗