Decizia CCR nr. 283/2014Paragraful 10

9. Autorii obiecţiei arată că art. 75 alin. (4) din lege încalcă dispoziţiile art. 44 şi ale art. 11, raportat la art. 20 din Constituţie, întrucât creează un dezechilibru major între interesele debitorului, interesele celorlalţi creditori şi interesul creditorului a cărui creanţă s-a născut ulterior deschiderii procedurii, respectiv în perioada de observaţie. Acesta din urmă a intrat benevol în relaţii contractuale cu debitorul, cunoscând starea de insolvenţă a acestuia şi asumându-şi un anumit grad de risc ce se reflectă în preţul produselor sau serviciilor oferite debitorului, astfel încât apare ca fiind excesivă posibilitatea acordată acestuia de a decide singur intrarea în faliment a debitorului. Dând prevalenţă drepturilor unui singur creditor în detrimentul drepturilor debitorului, al drepturilor creditorilor (inclusiv ale statului) şi al celor ale salariaţilor, textul de lege înfrânge echilibrul dintre interesul privat şi cel public, fiind excesiv şi având un scop ilegitim, încălcând astfel dreptul de proprietate al tuturor celorlalţi participanţi la procedură. O astfel de reglementare ar putea fi proporţională cu scopul urmărit numai în cadrul procedurii reorganizării, atunci când situaţia debitorului este cunoscută, planul de reorganizare este aprobat de către creditori şi trebuie aplicat întocmai.