Decizia CCR nr. 269/2014Paragraful 12

8. Se mai consideră că art. 4 coroborat cu art. 17 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 potrivit căruia Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor este abilitată să invalideze deciziile entităţilor învestite contravine principiului neretroactivităţii, celui al securităţii raporturilor juridice, al încrederii legitime consacrate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, jurisprudenţă în care s-a statuat, totodată, că o decizie administrativă prin care i se recunoaşte părţii interesate un drept la reparaţie este suficientă pentru a crea un "interes patrimonial" apărat de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De aceea, neexecutarea unei astfel de decizii, neexecutarea unei decizii administrative care recunoaşte dreptul la o despăgubire într-un cuantum pe care aceasta îl stabileşte şi, cu atât mai mult, neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti ce recunoaşte un drept la despăgubire, chiar dacă suma nu a fost stabilită, constituie o ingerinţă în dreptul de proprietate în sensul primei fraze din primul alineat al art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Se mai arată că aplicarea art. 4 din Legea nr. 165/2013 ar însemna şi încălcarea art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie din perspectiva creanţei contra statului calculată la o altă valoare decât cea care s-ar stabili sub imperiul legii noi.