Decizia CCR nr. 256/2014Paragraful 24

19. Raportând considerentele de principiu enunţate în paragraful anterior la cauza de faţă, Curtea constată că textul legal criticat reprezintă o măsură legislativă de valorificare a dreptului de creanţă pe care îl are creditorul asupra averii debitorului, o asemenea intervenţie etatică fiind justificată prin prisma art. 44 alin. (1) din Constituţie, dar şi prin caracterul său proporţional cu scopul urmărit. Astfel, având în vedere art. 44 alin. (1) din Constituţie, care prevede că atât conţinutul, cât şi limitele dreptului de proprietate privată sunt stabilite prin lege, legiuitorul este competent să supună valorificarea dreptului menţionat unor condiţionări, care, în cazul de faţă, vizează înştiinţarea creditorului neidentificat în lista prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la data de la care curge termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului [termen-limită care va fi de maximum 45 de zile de la deschiderea procedurii - art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006]. Aceste condiţionări nu pot fi arbitrare, ci trebuie să aibă în vedere un scop legitim urmărit. În cauza de faţă, Curtea constată că scopul Legii nr. 85/2006 este acela de a institui o procedură colectivă pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă [art. 2 din lege], procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă (Decizia nr. 182 din 16 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000, sau Decizia nr. 169 din 19 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 205 din 10 aprilie 2013). Astfel, înştiinţarea creditorului neidentificat în lista prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c) din lege prin Buletinul procedurilor de insolvenţă pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului se datorează imposibilităţii citării acestuia prin Codul de procedură civilă - necunoscându-se elementele de identificare a creditorului (denumire, adresă etc.) - şi are ca scop, pe de o parte, încunoştinţarea creditorului neidentificat de deschiderea procedurii, iar, pe de altă parte, necesitatea întocmirii tabelului preliminar şi, ulterior, definitiv al tuturor creanţelor împotriva averii debitorului, tabel care, practic, oferă o imagine generală şi unitară asupra creanţelor asupra debitorului şi în funcţie de care administratorul/lichidatorul judiciar se va ghida în activitatea sa (a se vedea, mutatis mutandis, în privinţa examinării de ansamblu a intereselor concurente într-o procedură de insolvenţă, şi Hotărârea din 3 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Kotov împotriva Rusiei, paragraful 115).