Decizia CCR nr. 246/2014Paragraful 12

9. Având cuvântul, reprezentantul autoarei excepţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 85/1992, în considerarea faptului că societatea comercială pe care o reprezintă este una cu capital integral privat, care nu a fost înfiinţată prin reorganizarea fostelor unităţi economice sau bugetare de stat, şi nici nu a dobândit, prin privatizare, proprietatea asupra unor imobile edificate anterior anului 1989. În aceste condiţii, arată că Legea nr. 85/1992 nu ar trebui să fie aplicabilă unor societăţi comerciale înfiinţate în temeiul prevederilor Legii societăţilor nr. 31/1990, în caz contrar fiind încălcate dispoziţiile art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora "(...) Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. (...)". Arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, despăgubirea în caz de privare de proprietate poate să nu fie totală, totuşi, în prezenta cauză, obligarea unei societăţi comerciale cu capital integral privat la vânzarea unor locuinţe pe care le deţine în proprietate, la un preţ cu mult inferior valorii de piaţă, reprezintă o veritabilă încălcare a dreptului de proprietate. Se mai susţine că textele de lege criticate contravin şi principiului securităţii raporturilor juridice, deoarece Legea nr. 85/1992 nu cuprinde nicio condiţie pe care titularii dreptului de proprietate trebuie să o îndeplinească, iar aplicarea, de către instanţele de judecată, a actului normativ criticat, astfel cum a fost interpretat prin deciziile în interesul legii pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi prin deciziile Curţii Constituţionale, nu echivalează cu respectarea principiului constituţional potrivit căruia judecătorii se supun numai legii. Se mai arată că situaţia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate este mai împovărătoare decât cea a statului care poate vinde locuinţe în temeiul Legii locuinţei nr. 114/1996. Se mai arată că dispoziţiile Legii nr. 85/1992 sunt deficitare, deoarece nu prevăd numărul de locuinţe care se pot vinde persoanei îndreptăţite. În concluzie, arată că sarcina pe care statul o impune persoanelor juridice cu capital privat este excesivă şi lipsită de o indemnizaţie corespunzătoare. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, spre exemplu deciziile nr. 70 din 27 februarie 2001 şi nr. 570 din 29 aprilie 2010. Depune concluzii scrise.