Decizia CCR nr. 246/2014Paragraful 21

17. În acest context se arată că obligaţia de a vinde, instituită prin textul de lege criticat, nu este de natură să aducă atingere protecţiei instituite prin art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, întrucât conferă posibilitatea chiriaşilor de a cumpăra locuinţele chiar în considerarea contribuţiei lor la edificarea acestora. Mai mult, preţul social la care proprietarul este obligat să le vândă nu poate fi considerat ca instituind pentru proprietar o sarcina exorbitantă, dat fiind faptul că dispoziţiile convenţionale invocate nu pot fi interpretate ca instituind un drept la o compensare integrală, în cazul privării de bun, iar obiectivele legitime ce ţin de necesitatea asigurării unei protecţii sociale a chiriaşilor pot fi considerate ca elemente ce militează pentru o rambursare inferioară valorii de piaţă a bunului. În consecinţă, potrivit opiniei instanţei de judecată exprimată în cauză, dispoziţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale Legii nr. 85/1992, republicată, reprezintă măsuri legislative de reglementare a folosinţei bunurilor, în acord cu interesul general impus de circumstanţele social-economice care determină protejarea persoanelor ce nu au în proprietate locuinţe şi nici nu pot accede la acestea în condiţiile pieţei libere.