Decizia CCR nr. 630/2014Paragraful 25
Paragraful 25
17. Curtea a mai reţinut că prevederile art. 7 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 85/1992 nu contravin dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, având în vedere că, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 54), textul convenţional amintit nu garantează în toate situaţiile o compensaţie integrală pentru lipsirea de proprietate, iar obiective legitime, de utilitate publică, precum cele ce urmăresc măsuri de reformă economică sau justiţie socială, pot milita pentru o rambursare inferioară valorii de piaţă a bunului. De asemenea, opţiunea legiuitorului de a reglementa prin norme cu caracter social vânzarea locuinţelor construite din fondurile statului către chiriaşi răspunde exigenţelor convenţionale, precum şi celor instituite prin jurisprudenţa instanţei de contencios european al drepturilor omului. Aşa cum a constatat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3 din 18 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 3 aprilie 2013, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, soluţia legislativă criticată respectă şi imperativele statuate prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, fiind prevăzută prin lege şi urmărind un scop legitim. Curtea Constituţională a observat că scopul legitim îl reprezintă, în acest caz, oferirea posibilităţii chiriaşilor de a cumpăra locuinţele, în considerarea contribuţiei lor la edificarea acestora, precum şi a stării materiale a acestora.
Sursa oficială ↗