Decizia CCR nr. 671/2014Paragraful 23

17. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, Curtea observă că posibilitatea acordată fiecărui chiriaş al unei asemenea locuinţe să devină proprietar nu poate fi privită decât ca o limitare legală a dreptului de proprietate al persoanelor juridice respective, limitare care este conformă dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, având în vedere că, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, textul convenţional amintit nu garantează în toate situaţiile o compensaţie integrală pentru lipsirea de proprietate, iar obiective legitime, de utilitate publică, precum cele ce urmăresc măsuri de reformă economică sau justiţie socială, pot milita pentru o rambursare inferioară valorii de piaţă a bunului (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 54). De asemenea, statele-părţi la Convenţie dispun de o largă marjă de apreciere în ceea ce priveşte măsurile generale de strategie economică sau socială (a se vedea, în acest sens, hotărârile din 15 octombrie 2013, pronunţate în cauzele Natale şi alţii împotriva Italiei şi Casacchia şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 47 şi, respectiv, 56.) Astfel, opţiunea legiuitorului de a reglementa vânzarea locuinţelor construite din fondurile statului, către chiriaşi, prin norme cu caracter social, obligaţie legală ce subzistă şi în cazul privatizării unităţilor economice din ale căror fonduri a fost construită locuinţa ce face obiectul vânzării, răspunde exigenţelor convenţionale, precum şi celor instituite prin jurisprudenţa instanţei de contencios european al drepturilor omului (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 246 din 29 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 4 iulie 2014). Mai mult, aşa cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3 din 18 februarie 2013, anterior citată, soluţia legislativă criticată, ce priveşte obligarea unei persoane juridice să vândă un bun din patrimoniul său, respectă imperativele statuate prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv este prevăzută prin lege şi urmăreşte un scop legitim, constând în oferirea posibilităţii chiriaşilor de a cumpăra locuinţele, în considerarea contribuţiei lor la edificarea acestora, precum şi a stării materiale a acestora.