Decizia CCR nr. 219/2014Paragraful 33

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, cu privire la dispoziţiile art. 260 alin. 1 din Codul penal din 1969, Curtea constată că autorul excepţiei critică ambele variante de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de mărturie mincinoasă, în forma prevăzută la alin. 1 al art. 260, respectiv cea în care martorul face afirmaţii mincinoase privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat şi cea în care martorul nu spune tot ce ştie cu privire la aceleaşi împrejurări. În privinţa variantei comisive, acesta arată că sintagma "face afirmaţii mincinoase" este de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie, prevăzută la art. 23 alin. (11) din Constituţie. Referitor la varianta omisivă, se susţine că martorul poate răspunde doar la întrebările adresate de către instanţă şi că nu se poate reţine în sarcina lui vreo culpă în privinţa omisiunii instanţei de a formula întrebări cu privire la aspecte relevante în vederea soluţionării cauzei.