Decizia CCR nr. 212/2014Paragraful 10

7. Totodată, se afirmă că aplicarea dispoziţiilor legale criticate duce la restrângerea exerciţiului unui drept câştigat - dreptul persoanei îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 mai 1945-22 decembrie 1989 de a sesiza instanţa de judecată în raport cu termenele stabilite de legea în vigoare la momentul sesizării instanţei de judecată. Autorul excepţiei arată că dispoziţiile Legii nr. 165/2013 impun, fără distincţie, termene şi condiţii noi, inclusiv cu privire la termenul în care persoana îndreptăţită se poate adresa instanţei - faţă de dispoziţiile legii în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată - şi, prin urmare, acestea reprezintă o încălcare evidentă a principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile. Se apreciază că stabilirea, prin dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, de noi termene pentru entităţile învestite de lege cu obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001 nu este de natură a "bloca" judecarea cererii de chemare în judecată promovată sub imperiul vechii legi - în vigoare şi în prezent, ci doar de a stabili noi coordonate în procedura de acordare a măsurilor reparatorii, prin raportare la modalităţile prevăzute de legea nouă. Astfel, textul criticat contravine prevederilor constituţionale, atâta vreme cât permite o retroactivitate a legii noi.