Decizia CCR nr. 199/2014Paragraful 17

13. Pe de altă parte, se arată în punctul de vedere exprimat în cauză de către Avocatul Poporului, sunt discriminatoare şi dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, întrucât impun termene diferite de soluţionare a cererilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, în funcţie de gradul de încărcare a autorităţilor publice competente să le soluţioneze şi de numărul de cereri rămase nerezolvate. Or acest criteriu de diferenţiere impus de legiuitor nu poate fi considerat ca fiind obiectiv şi rezonabil, cu atât mai mult cu cât statul ar fi putut să ia anumite măsuri pentru suplimentarea personalului competent să soluţioneze cererile de restituire, astfel încât termenul de rezolvare să fie acelaşi, iar toate persoanele prevăzute de ipoteza normei să beneficieze de un tratament egal, fiind în situaţii identice. Se mai apreciază că prevederile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere şi accesului liber la justiţie, deoarece, prin adoptarea unor astfel de norme, legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiţiei, întrucât excepţia de prematuritate este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care, odată admisă, face ca acţiunea sa fie respinsă. În acest context, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, ca urmare a respingerii acţiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă (din cauza noilor termene legale de soluţionare a notificărilor), contravine şi principiului soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil, prevăzut de art. 6 din noul Cod de procedură civilă, consacrare a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la care România a devenit parte. Se mai arată că prevederile art. 1 alin. (3) şi ale art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 sunt în concordanţă cu principiile constituţionale invocate de autorii excepţiei.