Decizia CCR nr. 165/2014Paragraful 9

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul criticat, prin raportare la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. III din 23 mai 2005 de admitere a recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în aplicarea dispoziţiilor art. 197 alin. (1) , cu referire la art. 198 şi art. 201 din Codul penal din 1969, încalcă prevederile constituţionale invocate, întrucât dau posibilitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să modifice, prin decizia pronunţată, conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol, subrogându-se în acest fel în dreptul de legiferare, ce aparţine în exclusivitate puterii legislative, fapt care încalcă principiul echilibrului puterilor în stat, reglementat la art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, principiul legalităţii şi principiul previzibilităţii legii penale impus prin art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se arată că acest exces de putere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, conform cărora infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora sunt reglementate de către Parlament, prin lege organică, precum şi normei constituţionale de la art. 126 alin. (3) , potrivit căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti, conform competenţei sale.