Decizia CCR nr. 105/2016Paragraful 9

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prin dispoziţiile de lege criticate se creează în mod superficial şi discriminatoriu o diferenţă între situaţia în care, în urma judecării în apel a cauzei, se poate exercita calea de atac a recursului în casaţie, motivat de greşita dispunere a soluţiei de încetare a procesului penal de către instanţa de apel, şi situaţia în care cauza a fost rejudecată în apel în baza admiterii în principiu a unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 şi următoarele din Codul de procedură penală sau pe dispoziţiile art. 465 din acelaşi cod, situaţie când nu se poate exercita calea de atac a recursului în casaţie. În prima situaţie invocată, Ministerul Public poate exercita recursul în casaţie în vederea corectării în favoarea/defavoarea inculpatului a cuantumului unei pedepse nelegale stabilite de instanţa de apel, pe când în cea de-a doua situaţie acest lucru nu mai este posibil. Apreciază că există o egalitate juridică între cele două situaţii, astfel încât şi tratamentul juridic ar trebui să fie identic, restrângerea exercitării căii de atac a recursului în casaţie în cea de-a doua ipoteză fiind neconstituţională. Potrivit încheierii de sesizare, reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a susţinut în faţa instanţei de judecată că faţă de unele persoane care sunt judecate în calea de atac a apelului şi faţă de care hotărârea rămâne definitivă, procurorul, ca reprezentant al intereselor generale ale societăţii, poate să procedeze la apărarea ordinii de drept şi poate să solicite îndreptarea nelegalităţii comise de instanţă. Spre deosebire de această situaţie, Ministerul Public nu îşi poate îndeplini rolul constituţional în cazul în care este vorba de persoane faţă de care s-au comis aceleaşi erori judiciare, care au fost judecate tot în apel, dar în urma admiterii unei căi extraordinare de atac, cum este revizuirea.