Decizia CCR nr. 159/2014Paragraful 7

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, precizează, în esenţă, că art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 a fost conceput ca un instrument de garantare a efectelor deciziilor Curţii Constituţionale. Dar legiuitorul a circumstanţiat prea strict exerciţiul căii de atac a revizuirii întemeiate pe cazul reglementat în textul de lege menţionat. Susţine că orice dispoziţie care suprimă posibilitatea revizuirii este neconstituţională întrucât permite supravieţuirea unei hotărâri afectate de neconstituţionalitate. Precizează că sintagma "în acea cauză" se interpretează de instanţe în sensul că excepţia trebuie ridicată în acea etapă procesuală în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere. De asemenea, susţine că revizuirea s-ar putea promova numai împotriva acelor hotărâri care evocă fondul, celelalte rămânând intangibile, ceea ce este neconstituţional, întrucât dispoziţia legală declarată de Curtea Constituţională contrară Legii fundamentale poate fi şi o normă de procedură, situaţie în care este evident că nu se evocă fondul, dar hotărârea judecătorească este, totuşi, pronunţată în baza unui text de lege neconstituţional. Aşadar, art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 este neconstituţional în măsura în care nu permite revizuirea hotărârilor care nu evocă fondul.