Decizia ÎCCJ nr. 82/2022 (HP)Punctul XII

XII. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sesizarea formulată de Tribunalul Cluj, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele: XII.1. Dispoziții relevante + Codul penal + Articolul 155 (în vigoare până la data de 29 mai 2022) Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză. + Articolul 155 [în vigoare începând cu data de 30 mai 2022, în urma publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 30 mai 2022 a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal] Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului. (...) + Codul de procedură penală + Articolul 426 Cazurile de contestație în anulare Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: (...) b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. (...) ... (...) + Articolul 431 Admiterea în principiu (1) Instanța examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, cu citarea părților și cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică examinarea admisibilității în principiu. (2) Instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate. ... XII.2. Cu privire la admisibilitatea sesizării: În conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ Așadar, textul legal mai sus enunțat determină aria restrictivă a examinării pe care o efectuează Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unei hotărâri prealabile și stabilește mecanismul, scopul și condițiile de admisibilitate. Referitor la ultimul aspect anterior menționat se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării: – chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecății, în fața unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; ... – chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printro hotărâre obligatorie pentru toate instanțele; ... – chestiunea de drept pusă în discuție să fie una veritabilă, dificilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite și să fie esențială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei. ... Verificând regularitatea învestirii prin raportarea acestor condiții de admisibilitate la sesizările ce fac obiectul prezentei cauze, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ toate aceste condiții. Astfel, cu privire la prima condiție, se constată că este îndeplinită în cauză, solicitările de lămurire a problemelor de drept invocate aparținând unor instanțe învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, respectiv Curtea de Apel Brașov - Secția penală, pe rolul căreia se află înregistrată contestația în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 592/AP din 28 octombrie 2021 a Curții de Apel Brașov și, respectiv, Curtea de Apel București - Secția I penală, pe rolul căreia se află înregistrate contestațiile în anulare formulate împotriva Deciziei penale nr. 683/A din data de 27 mai 2022 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală și a Deciziei penale nr. 384/A din data de 31 martie 2022 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală. Însă, cu privire la condiția ce vizează caracterul de actualitate a problemelor de drept invocate în cauză, deși inițial, la momentul sesizării, era îndeplinită, în prezent aceasta nu mai subzistă. Astfel, din relațiile comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și din verificările efectuate la nivelul instanței supreme rezultă că nu au fost pronunțate hotărâri prealabile sau în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la chestiunile de drept supuse analizei și nici nu fac obiectul vreunui recurs în interesul legii în curs de soluționare, însă este de observat că recent, prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, au fost dezlegate problemele de drept cu care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost învestită în prezenta sesizare. În acest sens, prin Decizia nr. 67/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, admițând sesizările formulate de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, respectiv Curtea de Apel Brașov - Secția penală, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: „Dacă normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripție al actelor de procedură sunt norme de drept substanțial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă sau norme de drept procesual supuse principiului tempus regit actum“ și „Dacă în aplicarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost interpretare prin Decizia nr. 10/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii“, a stabilit că: 1. Normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din Codul penal, respectiv că: 2. Instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii. Prin sesizările ce fac obiectul prezentei cauze s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: 1. Dispozițiile art. 426 lit. b) și ale art. 431 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că instanța care soluționează contestația în anulare are competența, în etapa admisibilității în principiu, să reanalizeze care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidența unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reținută ca fiind mai favorabilă în cauză? ... 2. În aplicarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 10/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a analizat incidența acestei cauze de încetare în raport cu împlinirea termenului de prescripție specială, însă a omis să aibă în vedere natura simplă/extremă a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv inexistența unei cauze de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale în perioada 26 iunie 2018-30 mai 2022? ... 3. Constituie omisiunea instanței de a avea în vedere inexistența unei cauze de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale, în perioada 26 iunie 2018-30 mai 2022, o eroare de procedură, în sensul art. 426 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în ipoteza cauzelor definitiv judecate în perioada anterior menționată? ... Procedând la o examinare comparativă a sesizării pendinte în raport cu cea cu care a fost învestit Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și care a fost soluționată prin Decizia nr. 67/2022, se constată că prezenta sesizare se circumscrie, în esență, aceleiași probleme de drept care a fost analizată și rezolvată de instanța supremă. Faptul că titularii sesizării au îmbrăcat sub o altă formă chestiunea litigioasă nu este în măsură să fundamenteze admisibilitatea prezentei sesizări și să susțină caracterul de actualitate al acesteia, întrucât, indiferent de ipotezele particulare indicate în conținutul sesizărilor, dezlegarea din Decizia nr. 67/2022 este aplicabilă și în privința problemelor de drept cu care a fost învestită instanța supremă în prezenta cauză. Astfel, întrebarea a doua din sesizarea Curții de Apel Brașov - În aplicarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 10/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a analizat incidența acestei cauze de încetare în raport cu împlinirea termenului de prescripție specială, însă a omis să aibă în vedere natura simplă/extremă a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv inexistența unei cauze de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale în perioada 26 iunie 2018-30 mai 2022? - se suprapune întocmai cu problema dezlegată la punctul 2 din Decizia nr. 67/2022, respectiv s-a stabilit că: Instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii. Cât privește problema de drept sesizată de Curtea de Apel București, dacă „Constituie omisiunea instanței de a avea în vedere inexistența unei cauze de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale, în perioada 26 iunie 2018- 30 mai 2022, o eroare de procedură, în sensul art. 426 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în ipoteza cauzelor definitiv judecate în perioada anterior menționată?“, se poate constata că și aceasta a fost soluționată implicit prin problema dezlegată la punctul 2 din Decizia nr. 67/2022, prin interpretarea per a contrario a acesteia, respectiv instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, poate analiza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel nu a dezbătut și nu a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii. Mai mult decât atât, această interpretare este susținută și de considerentele Deciziei nr. 453 din 24 iunie 2020 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1190 din 7 decembrie 2020), prin care dispozițiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, interpretate prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, au fost supuse controlului de constituționalitate și s-a constatat că sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În considerentele acestei decizii (paragrafele 29 și 30) s-a reținut că orice greșită apreciere a instanței cu privire la incidența cauzelor de încetare a procesului penal constituie o greșeală de drept, ce implică reevaluarea fondului hotărârii judecătorești astfel pronunțate, însă „omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la incidența unei cauze de încetare a procesului penal reprezintă o eroare de procedură, în acest caz instanța neanalizând aspectele ce ar putea determina o soluție de încetare a procesului penal“. Concluzionând, Curtea Constituțională a reținut (paragraful 34) că „omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei cauze de încetare a procesului penal poate face obiectul căii extraordinare de atac a contestației în anulare, prevăzută la art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, pe când soluția greșitei nedispuneri a încetării procesului penal, în situația în care instanța, în mod eronat, a constatat lipsa incidenței unei cauze de încetare a procesului penal, nu face obiectul de reglementare al textului criticat. Cu toate acestea, având în vedere natura instituției recursului în casație, greșita pronunțare a instanței cu privire la lipsa incidenței unei cauze de încetare a procesului penal este necesar a fi reglementată la art. 438 din Codul de procedură penală“. Considerentele acestei decizii au fost reiterate de către Curtea Constituțională într-o decizie recentă (Decizia nr. 120 din 15 martie 2022), iar prin paragraful 22 s-a reținut că „Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin decizia mai sus menționată (n.n. Decizia nr. 453 din 24 iunie 2020), precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză“. Există, totuși, o diferență între sesizarea soluționată prin Decizia nr. 67/2022 și prezenta sesizare, în ceea ce privește solicitarea de dezlegare a următoarei probleme de drept: Dispozițiile art. 426 lit. b) și ale art. 431 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că instanța care soluționează contestația în anulare are competența, în etapa admisibilității în principiu, să reanalizeze care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidența unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reținută ca fiind mai favorabilă în cauză? Raportat la această problemă de drept, în ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, se apreciază că aceasta nu este îndeplinită din perspectiva inexistenței unei veritabile „chestiuni de drept“ în înțelesul pe care art. 475 din Codul de procedură penală îl conferă acestei sintagme, care să necesite o dezlegare din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, deși în cuprinsul dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală nu se menționează expres, cu ocazia verificării admisibilității sesizării trebuie analizată și existența unei veritabile chestiuni de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunțarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție, așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. În jurisprudența sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut că „Așadar, numai o problemă de drept de o dificultate rezonabilă și de natură a da naștere, în mod previzibil, unor interpretări judiciare diferite legitimează concursul dat tribunalelor și curților de apel de către instanța supremă într-o cauză pendinte. În cazul considerării ca admisibile a unor sesizări prin care se tinde, dimpotrivă, la dezlegarea unor probleme pur teoretice ori la soluționarea propriu-zisă a unor chestiuni ce țin de fondul cauzei, există riscul transformării mecanismului hotărârii prealabile fie într-o «procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor ca fiind urgente, fie într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii»“ (Decizia nr. 22 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1057 din 28 decembrie 2016). Verificând întrebarea „Dispozițiile art. 426 lit. b) și ale art. 431 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că instanța care soluționează contestația în anulare are competența, în etapa admisibilității în principiu, să reanalizeze care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidența unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reținută ca fiind mai favorabilă în cauză?“, din această perspectivă, se poate observa că aceasta nu este o problemă de drept care să dea naștere, în mod previzibil, unor interpretări judiciare diferite. Astfel, după modul de formulare, întrebarea vizează, în esență, dacă în etapa admisibilității în principiu a unei contestații în anulare se poate realiza o analiză a legii penale mai favorabile. Or, atât practica judiciară (cu titlu de exemplu, a se vedea Sentința nr. 356/2021 din data de 15 iunie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; Decizia nr. 342/2021 din data de 9 iunie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală), cât și doctrina [M. Udroiu, I. Tocan, comentariu la art. 431 din Codul de procedură penală în M. Udroiu (coord.) Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, ediția 2, București, C.H. Beck, 2020, p. 1702; G. Tudor, comentariu la art. 431 din Codul de procedură penală în Codul de procedură penală, comentat, coordonator științific N. Volonciu, ediția a 3-a, București, Hamangiu, 2017, pag. 1261] este unanimă în a considera că, în etapa admisibilității în principiu, instanța examinează îndeplinirea condițiilor care rezultă din dispozițiile art. 426, 427, 428 și art. 431 alin. (2) din Codul de procedură penală, și nu o analiză de fond, o judecată asupra temeiniciei contestației în anulare. Astfel, instanța examinează dacă cererea de contestație în anulare privește hotărâri penale definitive, dacă este introdusă de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, dacă este introdusă în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația este unul dintre cele prevăzute de art. 426 din Codul de procedură penală și dacă în sprijinul contestației sunt depuse dovezi ori sunt invocate dovezi care există în dosar. Deci, în conformitate cu dispozițiile art. 431 din Codul de procedură penală, contestația în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanța fiind obligată să efectueze o verificare formală a îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru introducerea unei astfel de cereri, și nu o analiză de fond, o judecată asupra temeiniciei contestației în anulare. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 130 din 20 martie 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 5 iulie 2018, paragraful 22), în care a reținut că „procedura admiterii în principiu a cererilor formulate, conform dispozițiilor art. 426 din Codul de procedură penală, nu presupune o judecată asupra temeiniciei contestației în anulare, care să implice administrarea unui probatoriu în fața instanței sesizate, ci o verificare formală a îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru introducerea unei astfel de cereri. În acest sens, potrivit prevederilor art. 431 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanța sesizată va verifica dacă cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația este unul dintre cele prevăzute la art. 426 din Codul de procedură penală și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar“, reiterată și în Decizia nr. 297 din 9 iunie 2020 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1076 din 13 noiembrie 2020). În concluzie, analiza legii penale mai favorabile sau, așa cum a reținut instanța de trimitere, „care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidența unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reținută ca fiind mai favorabilă în cauză“ este o analiză de fond, o judecată asupra temeiniciei contestației în anulare ce nu poate fi realizată în procedura admisibilității în principiu, care vizează o verificare formală a îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru introducerea unei astfel de cereri. Fiind unanim acceptat că în procedura admisibilității în principiu nu se realizează o analiză de fond, cum ar fi în cazul concret analiza legii penale mai favorabile, nu se poate susține că problema de drept expusă în prima întrebare de către instanța de trimitere, Curtea de Apel Brașov, este de natură a da naștere, în mod previzibil, unor interpretări judiciare diferite, care să legitimeze intervenția instanței supreme prin mecanismul hotărârii prealabile. În atare situație nu se poate reține că suntem în prezența unei veritabile „chestiuni de drept“ în înțelesul pe care art. 475 din Codul de procedură penală îl conferă acestei sintagme, care să necesite o dezlegare din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală este legitimă doar atunci când tinde la clarificarea înțelesului uneia sau mai multor norme juridice ambigue sau complexe, ale căror conținut ori succesiune în timp pot da naștere la dificultăți rezonabile de interpretare pe cale judecătorească, afectând, în final, unitatea aplicării lor de către instanțele naționale. ... ...