DECIZIE 5952/2022Punctul II

II. Soluția instanței de recurs 2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, constatând că recurentul-reclamant a formulat critici de nelegalitate care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă și a dezvoltat argumentele pentru care a apreciat că pronunțarea hotărârii recurate a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente speței, referindu-se în concret la dispozițiile art. 65 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 și de art. 133 alin. (1) -(4) din Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, cu modificările și completările ulterioare. ... 2.2. Argumentele de fapt și de drept relevante Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, pentru considerentele arătate în continuare. Reclamantul a solicitat instanței de contencios administrativ anularea din cuprinsul Deciziei nr. 463/2017 a secțiunii C. Documentația de atribuire, pct. 2 - Cerințe tehnice, lit. h) , pct. (vi), emisă de directorul general al A.N.P., care prevede ca sistemul de telefonie să permită introducerea unui mesaj vocal la inițierea convorbirilor cu următorul conținut: „Acest apel poate fi nesigur, nu furnizați date și informații persoanelor a căror identitate nu o cunoașteți.“ Prima instanță a respins cererea formulată de reclamant, reținând că Legea nr. 254/2013 consacră dreptul persoanei private de libertate la convorbiri telefonice și acordă autorității publice, cu competențe în gestionarea drepturilor persoanelor private de libertate, posibilitatea să organizeze modalitatea de exercitare a dreptului. Totodată, a constatat că reglementarea dreptului la convorbiri telefonice este menționată în art. 65 alin. (4) din Legea nr. 254/2013, precum și în normele metodologice de aplicare a legii, respectiv art. 133 alin. (4) din regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, astfel încât nu pot fi primite susținerile reclamantului referitoare la lipsa unui temei legal privind reglementarea modului de exercitare a acestui drept. Atât timp cât legea care prevede dreptul face mențiune la necesitatea adoptării unui regulament, aspect confirmat și prin normele metodologice menționate anterior, emiterea actului administrativ pentru aprobarea procedurii de selecție apare ca fiind legală. Instanța de control judiciar nu împărtășește concluzia la care a ajuns judecătorul fondului și constată că sentința recurată reflectă aplicarea greșită a normelor de drept material incidente speței, motiv pentru care o va casa. Actul administrativ normativ contestat în cauză și a cărui anulare parțială se solicită este reprezentat de Decizia nr. 463/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 17 martie 2017, modificată și completată prin Decizia nr. 593/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 25 septembrie 2018, emisă de directorul general al A.N.P. Prin această decizie, la secțiunea C. Documentația de atribuire, pct. 2 - Cerințe tehnice, lit. h) , pct. (vi), s-a prevăzut ca sistemul de telefonie să permită introducerea unui mesaj vocal la inițierea convorbirilor cu următorul conținut: „Acest apel poate fi nesigur, nu furnizați date și informații persoanelor a căror identitate nu o cunoașteți.“ Temeiul legal care a stat la baza emiterii actului administrativ cu caracter normativ contestat în cauză, astfel cum rezultă din preambulul actului, este reprezentat de prevederile art. 65 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, de dispozițiile art. 133 alin. (4) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, cu modificările și completările ulterioare, precum și de art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2016 pentru organizarea, funcționarea și atribuțiile A.N.P. și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare. Art. 65 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu privire la dreptul la convorbiri telefonice prevede următoarele: (1) Persoanele condamnate au dreptul să efectueze convorbiri telefonice de la telefoanele publice instalate în penitenciare. Convorbirile telefonice au caracter confidențial. (2) Pentru asigurarea exercitării dreptului la convorbiri telefonice, directorul penitenciarului are obligația de a lua măsurile necesare pentru instalarea de telefoane publice în interiorul penitenciarului. (3) Cheltuielile ocazionate de efectuarea convorbirilor telefonice sunt suportate de către persoanele condamnate. (4) Numărul și durata convorbirilor telefonice se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi. Din interpretarea legală a dispozițiilor redate anterior, Înalta Curte reține că alin. (4) al art. 65 din Legea nr. 254/2013 reglementează expres faptul că se stabilesc prin regulamentul de aplicare al legii doar numărul și durata convorbirilor telefonice, nu și conținutul convorbirilor telefonice. Totodată, art. 133 alin. (4) din regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, în privința dreptului la convorbiri telefonice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: „(4) Procedura de selecție a operatorilor serviciilor de telefonie necesare exercitării dreptului deținuților la convorbiri telefonice, categoriile de servicii de telefonie și condițiile de furnizare a acestora se reglementează prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.“ Înalta Curte constată faptul că nici în cuprinsul art. 133 alin. (4) din regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 nu este reglementat modul în care se vor desfășura convorbirile telefonice ale persoanelor condamnate, din punctul de vedere al conținutului acestora. Ceea ce se poate reglementa prin decizie a directorului general al A.N.P., astfel cum reiese din aceste dispoziții legale, este procedura de selecție a operatorilor serviciilor de telefonie, categoriile de servicii de telefonie și condițiile de furnizare a acestora. Prin urmare, în acord cu susținerile recurentului-reclamant, instanța de control judiciar constată că legiuitorul nu a trasat în sarcina directorului general al A.N.P. competența de a stabili modul în care se vor desfășura convorbirile telefonice cu privire la conținutul acestora. Ca atare, inserarea, la inițierea oricărui apel telefonic, a mesajului: „Acest apel poate fi nesigur, nu furnizați date și informații persoanelor a căror identitate nu o cunoașteți.“ este nelegală, neputându-se discuta despre condiția oportunității recunoscută autorității publice în sarcina căreia a fost stabilită obligația de emitere a actului administrativ cu caracter normativ, cum eronat a reținut prima instanță. În aceste condiții, nu se mai impune analiza celorlalte aspecte invocate de părți cu privire la faptul că decizia a fost luată de autoritate după solicitarea și consultarea punctului de vedere al altor organisme publice, cu competențe în domeniu, că mesajul are un caracter neutru și nu este de natură să scoată în evidență locul de unde se efectuează apelul, dar, în schimb, poate preveni comiterea unor fapte de natură penală, ori că mesajul audio încalcă sau nu dreptul la viața privată prevăzut de art. 8 din CEDO. Cu referire la solicitarea recurentului-reclamant de acordare a daunelor morale, Înalta Curte amintește că dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reglementează dreptul persoanei vătămate prin emiterea unui act administrativ în condiții de nelegalitate de a obține despăgubiri pentru prejudiciile materiale și morale cauzate de emiterea actului. Cu toate acestea, pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci trebuie dovedite daunele morale suferite, precum și legătura de cauzalitate dintre acestea și emiterea actului anulat în tot sau în parte, ca nelegal. Prin urmare, câtă vreme recurentul-reclamant nu a probat existența și întinderea daunelor morale solicitate, Înalta Curte va respinge această cerere ca neîntemeiată. ... 2.3. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat, Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamantul E.Z.C., va casa sentința atacată și, în rejudecare, va admite acțiunea și va anula în parte Decizia nr. 463/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 17 martie 2017, modificată și completată prin Decizia nr. 593/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 25 septembrie 2018, în ceea ce privește secțiunea C pct. 2 lit. h) pct. (vi), emisă de directorul general al A.N.P. În conformitate cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 554/2004, prezenta decizie se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. ... ...