Decizia CCR nr. 92/2014Paragraful 49

Astfel, a conferi prezumţie de legalitate unor mijloace de probă care nu l-au vizat constituie o ingerinţă în dreptul la viaţă intimă, familială şi privată a acestuia. De aceea, când se urmăreşte interceptarea unei persoane, trebuie în acelaşi timp să se asigure respectarea cerinţelor care caracterizează dreptul la corespondenţă pentru fiecare persoană supusă unei astfel de interceptări, şi nu numai pentru cel vizat de măsură. În acest sens, prin Hotărârea din 24 august 1998, pronunţată în Cauza Lambert împotriva Franţei, paragrafele 39-40, Curtea de la Strasbourg a apreciat că imposibilitatea reclamantului de a critica măsurile dispuse, întrucât interceptarea nu se făcuse pe linia sa telefonică, ci pe linia unei alte persoane, constituie un raţionament care ar putea să conducă la decizii de natură să priveze de protecţia legii un număr foarte important de persoane, adică cele care ar efectua comunicaţii telefonice pe o altă linie decât a lor, ceea ce semnifică golirea mecanismului de protecţie de o parte importantă din substanţa sa. Totodată, lipsa oricărui control a priori şi a posteriori al temeiniciei interceptării din partea unei autorităţi judiciare independente şi imparţiale este de natură a afecta terţului dreptul consacrat de art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale [a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2), paragrafele 72-76].