Decizia ÎCCJ nr. 75/2022 (HP)Punctul III

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 14.11.2022 · dosar 593/1/2022
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului 11. Prin Sentința civilă nr. 4.848 din 25 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 23.346/215/2020, Judecătoria Craiova a respins plângerea contravențională formulată de petentul X, în contradictoriu cu intimații Poliția Locală a Municipiului Craiova și Consiliul Local al Municipiului Craiova, ca neîntemeiată. ... 12. Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul, solicitând anularea sentinței și, în principal, anularea procesului-verbal contestat sau, în subsidiar, reducerea amenzii ori înlocuirea acesteia cu avertisment. ... 13. A precizat că și prin cererea de chemare în judecată a solicitat ca toate comunicările, actele de procedură, încheierile și hotărârile judecătorești să îi fie comunicate la adresa de poștă electronică, în caz contrar procedura nefiind îndeplinită. A insistat în această precizare, arătând că are probleme cu cutia poștală fizică și dorește judecarea cu celeritate a cauzei. A arătat și că a fost prezent personal la fiecare termen. ... 14. La termenul de judecată din 9 noiembrie 2021, din oficiu, instanța a invocat excepția tardivității cererii de apel. ... 15. Prin Decizia nr. 1.237 din 9 noiembrie 2021, Tribunalul Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității și a anulat apelul formulat de petent. ... 16. Pentru a decide astfel, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 2/2001), coroborat cu art. 468 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel, termenul fiind de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. ... 17. Examinând dovezile de comunicare a hotărârii atacate, s-a reținut că Sentința nr. 4.848 din 25 mai 2021 a fost comunicată petentului pe numele corect și la domiciliul declarat de acesta, care corespunde cu cel indicat în cererea de apel și în procesul-verbal de contravenție atacat, la data de 8 iulie 2021, iar apelul a fost depus prin poștă la data de 27 august 2021, așa cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul poștal. ... 18. Instanța de apel a apreciat că hotărârea atacată a fost comunicată petentului în conformitate cu dispozițiile legale incidente - art. 154 din Codul de procedură civilă, astfel încât termenul de declarare a apelului împotriva acesteia a început să curgă din data de 8 iulie 2021, în aplicarea dispozițiilor art. 165 din Codul de procedură civilă. ... 19. S-a reținut că solicitarea petentului, făcută atât prin plângerea contravențională, cât și prin cererea de apel, de a se efectua citarea la o „adresă de poștă electronică preferată pentru comunicarea corespondenței și a actelor de procedură în format electronic“ nu conduce în mod automat la invalidarea procedurii de comunicare a hotărârii judecătorești efectuate în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care instituie modalități alternative de comunicare a actelor de procedură, fără ca indicarea de către petent a unei adrese de e-mail preferabile pentru comunicarea actelor de procedură să facă ineficientă adoptarea de către instanță a sistemului clasic de comunicare prin poștă, cu atât mai mult cu cât textul art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă utilizează sintagma „și prin“. ... 20. Or, realizarea activității de comunicare a hotărârii judecătorești prin poștă clasică, aleasă de instanță în contextul posibilităților tehnice disponibile, reprezintă o modalitate validă de realizare a acestei proceduri, alături de celelalte modalități de citare/comunicare permise de cod, și este aptă a satisface pe deplin cerințele procedurale care să asigure exercitarea dreptului de acces la justiție și a dreptului la apărare, întrucât, astfel cum s-a arătat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția) nu apără drepturi teoretice, ci efective și concrete. ... 21. De altfel, în condițiile în care petentul ar pretinde că poate utiliza cu mai multă ușurință formatul electronic al actelor de procedură, acesta avea posibilitatea accesării prin intermediul internetului a dosarului electronic sau a platformei informative cu privire la dosarele înregistrate pe rolul instanțelor de judecată din România, odată cu citația fiindu-i comunicată și parola de acces, dat fiind că hotărârile judecătorești sunt stocate atât în evidențele scriptice, cât și în cele informatice ale instanțelor. ... 22. S-au constatat, așadar, depășirea termenului legal de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 468 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 [termen care s-a împlinit în data de 9 august 2021, potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (2) din Codul de procedură civilă], precum și lipsa unei cereri de repunere în termen. ... 23. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare apelantul-petent. ... 24. În motivarea contestației în anulare a susținut că, deși a solicitat expressis verbis să fie citat prin e-mail, deoarece avea probleme cu comunicarea prin poștă fizică, instanța de apel a refuzat să îl citeze în această modalitate, efectuând procedura doar prin poșta clasică. ... 25. Față de jurisprudența recentă a Curții de Apel București, în sensul că se impune citarea cu prioritate prin e-mail când partea a solicitat aceasta, dar și jurisprudența Tribunalului Dolj, care citează prin e-mail părțile, consideră că nu a fost legal citat în apel, fiind admisibilă contestația în anulare. Nici sentința nu i-a fost legal comunicată, drept urmare termenul de apel a început să curgă de la data formulării apelului. ... 26. Instanța de apel a ridicat din oficiu și a admis excepția tardivității declarării apelului, raportându-se la data de pe ștampila poștei aplicată pe o dovadă de comunicare prin poșta fizică a sentinței pronunțate pe fond. Or, apelantul-contestator a fost în eroare față de faptul că însăși instanța fondului i-a recomandat să solicite comunicarea actelor prin e-mail. ... 27. A învederat că, prin apelul formulat în cauză, a contestat Sentința civilă nr. 4.848 din 25 mai 2021 și, la fel ca și pe fondul cauzei, a solicitat să fie citat prin poștă electronică, deoarece are probleme cu cutia poștală fizică. Arată că a indicat ca temei al acestei solicitări procedurale dispozițiile art. 154 alin. (6) teza întâi din Codul de procedură civilă și ale art. 1 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 114 din 10 februarie 2015 coroborate cu prevederile soluției adoptate prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 694 din 7 iunie 2016. ... 28. Arată că apelul a avut un singur termen - 9 noiembrie 2021, la care nu a fost prezent, nefiind citat prin poștă electronică, așa cum a solicitat prin cererea de apel, termen la care instanța, din oficiu, a invocat și a admis excepția tardivității. Apreciază că instanța de apel nu a încercat în niciun fel să se asigure că a fost informat cu privire la termenele ședințelor de judecată, în special prin dispunerea amânării cauzei și repetarea procedurii de comunicare prin citarea prin poștă electronică, așa cum a solicitat și argumentat. ... 29. Invocă Hotărârea pronunțată în Cauza S.C. Raisa M. Shipping - S.R.L. împotriva României și apreciază că a fost încălcat art. 6 paragraful 1 din Convenție, sub aspectul lipsei accesului la instanță. ... 30. Prin contestația în anulare formulată a solicitat și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura prevăzută de dispozițiile art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, cu întrebarea dacă, în situația descrisă, este obligatorie citarea prin e-mail. ... 31. În ședința publică din 25 ianuarie 2022, tribunalul a pus în discuția părților cererea formulată de contestator. ... 32. Prin Încheierea din 1 februarie 2022, sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății. ... ...
Sursa oficială ↗