Decizia ÎCCJ nr. 62/2022 (HP)Punctul V
Punctul V
V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
23. Intimații-reclamanți au apreciat că nu este necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție întrucât nu sunt întrunite cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, iar dispozițiile legale a căror interpretare se solicită nu comportă o reală și serioasă dificultate. ...
24. Au învederat că s-a conturat deja o jurisprudență majoritară în materie la nivelul curților de apel naționale, în sensul că anexa nr. 1 la Legea nr. 138/1999 reglementează coeficienții de ierarhizare minimi și maximi aplicabili funcțiilor corespunzătoare gradului de colonel, indiferent că sunt funcții de execuție sau de conducere. Funcțiile de conducere sunt diferențiate apoi, prin acordarea, prin legile de salarizare, a unei solde de comandă materializate printr-un spor distinct. ...
25. Coeficientul de ierarhizare solicitat în această cauză nu este nici cel mediu, nici cel maxim, ci este cel minim de 4,70 prevăzut de Legea nr. 138/1999, pentru funcțiile prevăzute cu gradul de colonel. ...
26. Nivelul cuantumului brut al salariului de bază din luna decembrie 2015 a fost stabilit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014. ...
27. Referitor la nivelul de salarizare în plată pentru funcția similară, de ofițer specialist I, grad de colonel, la dosarul cauzei au fost depuse hotărâri judecătorești prin care s-a stabilit ca salarizarea pentru această funcție să se facă prin aplicarea coeficientului de salarizare de 4,70, astfel că drepturile salariale ale intimaților au fost determinate eronat prin aplicarea unui coeficient de ierarhizare de 4,40 aferent unui alt grad, de locotenent-colonel. ...
28. Întrucât din adresa emisă de Inspectoratul de Jandarmi Județean Gorj la data de 8 iunie 2021 rezultă că, pentru perioadele solicitate de intimați, la nivelul acestei instituții publice nivelul maxim de salarizare în plată pentru o funcție prevăzută cu gradul de colonel, funcție care este deținută și de intimați, se stabilea prin raportarea la un coeficient de 4,70, în timp ce intimaților li s-au stabilit drepturi salariale, într-o perioadă similară, prin raportarea la un coeficient de 4,40, este evident că începând cu data solicitată de fiecare dintre intimați nu au fost respectate dispozițiile art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 și cele ale art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014. ...
29. Astfel, recurentul-pârât era obligat să uniformizeze salariile de bază ale intimaților-reclamanți la nivel maxim cu salariul în plată acordat pentru funcția prevăzută în gradul de colonel, luând în considerare Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, care se aplică mutatis mutandis, acordând și intimaților aceleași drepturi salariale cu cele stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești în favoarea altor salariați care ocupă funcții similare. ...
30. Recurentul-pârât nu a formulat un punct de vedere asupra sesizării instanței supreme cu soluționarea chestiunii de drept expuse. ...
31. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. ... ...
Sursa oficială ↗