Decizia CCR nr. 243/2013Paragraful 14

Prin Încheierea din 15 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 10.139/245/2012, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 alin. 4, art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) şi art. 108^5 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ataşată la Dosarul Curţii Constituţionale nr. 241D/2013, ca urmare a faptului că încheierea a fost comunicată Curţii Constituţionale prin Adresa de înaintare nr. 1.361 din 8 aprilie 2013, corespunzătoare Dosarului nr. 241D/2013. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 28 alin. 2 şi art. 30 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865, prin restricţiile impuse cu privire la recuzarea judecătorilor, prin imposibilitatea recuzării tuturor judecătorilor unui complet şi prin procedura prevăzută pentru soluţionarea cererilor de recuzare inadmisibile, încalcă dreptul la un proces echitabil, reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituţie. Se arată că aceleaşi prevederi constituţionale sunt încălcate şi prin dispoziţiile art. 183 din Codul de procedură civilă din 1865, întrucât acestea, prin folosirea cuvântului "poate" în locul cuvântului "trebuie", dau posibilitatea judecătorilor, chemaţi să judece pe baza unor înscrisuri arătate ca fiind false, de a nu proceda la suspendarea judecării cauzelor şi de a nu înainta parchetului respectivele înscrisuri. Se susţine că accesul liber la justiţie este încălcat şi prin dispoziţiile art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă din 1865, întrucât dau instanţelor posibilitatea de a sancţiona acele părţi care sunt apreciate de către acestea ca fiind de rea-credinţă şi care formulează cereri de recuzare. Se arată, de asemenea, că art. 21 din Constituţie este încălcat prin prevederile art. 108^5 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, întrucât împotriva încheierii prin care instanţa dispune obligarea unei părţi la plata unei amenzi sau despăgubiri nu se poate formula o cale de atac distinctă, ci numai cerere de reexaminare, prin care se poate solicita, motivat, revenirea asupra amenzii ori despăgubirii sau reducerea acestora. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, se susţine că acestea încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece lasă la latitudinea judecătorilor suspendarea judecăţii în cazul în care se ivesc indiciile unor infracţiuni, a căror constatare ar influenţa în mod decisiv hotărârile ce urmează să fie pronunţate, dându-le acestora posibilitatea de a continua judecarea cauzelor civile chiar şi în condiţiile săvârşirii unor infracţiuni ce au legătură cu dezlegarea respectivelor cauze. Se mai arată că prevederile art. 108^5 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 încalcă accesul liber la justiţie, întrucât permit judecătorului care a aplicat o amendă să soluţioneze şi cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii prin care acelaşi judecător a obligat la plata respectivei amenzi. Se susţine că dispoziţiile art. 155^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, prin lăsarea la aprecierea instanţei de judecată a suspendării judecării cauzei în situaţia în care constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, încalcă atât liberul acces la justiţie, cât şi dreptul la un proces echitabil. Se susţine, totodată, că prevederile constituţionale anterior arătate sunt încălcate şi prin dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, deoarece acestea permit doar instanţelor de judecată, nu şi părţilor, să sesizeze Curtea Constituţională cu excepţii de neconstituţionalitate.