Decizia CCR nr. 191/2013Paragraful 19

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate califică drept contravenţie fapta angajatorului de a primi la muncă până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, în condiţiile Codului muncii. O atare măsură cu rol sancţionator este prevăzută tocmai pentru a preveni o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului care ar ignora dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Codul muncii referitoare la obligativitatea încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă ad validitatem, dispoziţii care constituie, în practică, o veritabilă garanţie a drepturilor şi obligaţiilor ce izvorăsc din raportul de muncă. De asemenea, prin Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011, Curtea a statuat că "încheierea în formă scrisă a contractului de muncă este justificată de combaterea unor practici ale angajatorilor prin care [...] se sustrăgeau de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat sau bugetului asigurărilor sociale de stat datorate prin efectul încheierii contractului de muncă. O atare conduită se reflecta negativ şi în planul protecţiei sociale a angajatului care nu beneficia de stagiu de cotizare pentru perioadele lucrate neînregistrate de către angajator la autorităţile competente şi nici de asigurare de sănătate sau socială". Cu acelaşi prilej, Curtea a arătat că "ceea ce se desfăşoară împotriva legii nu poate fi acceptat nici în domeniul raporturilor de muncă, unde, pe lângă angajat şi angajator, un rol precumpănitor, dar conex, îl are statul prin prisma acordării în viitor a pensiei sau a altor forme de ajutor social, precum şi a asistenţei medicale."