Decizia CCR nr. 176/2013Paragraful 36

II. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 6 din Codul de procedură penală, potrivit cărora este obligatorie participarea procurorului la soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, inclusiv în situaţia în care intimatul are, la rândul lui, calitatea de procuror, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 131 alin. (1) , "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor". Corespunzător acestor atribuţii constituţionale, în faza de urmărire penală, Ministerul Public este titularul acţiunii penale, în timp ce, în faza de judecată, poziţia să se apropie de cea a părţilor prin posibilitatea de a formula cereri, fără a putea fi însă considerat parte în procesul penal. În acest sens, art. 129 din Constituţie, care consacră posibilitatea folosirii căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, face distincţie între părţile interesate şi Ministerul Public. Ca atare, exercitând atribuţiile Ministerului Public în procesul penal, procurorul formulează cereri şi pune concluzii în numele autorităţii judiciare pe care o reprezintă, în realizarea rolului constituţional al acesteia. Astfel fiind, dispoziţiile art. 278^1 alin. 6 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere principiilor constituţionale referitoare la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, rolul Ministerului Public şi statutul procurorilor, respectă accesul liber la justiţie şi nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) , deoarece se aplică fără nicio discriminare tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei.