Decizia ÎCCJ nr. 20/2022 (HP)Punctul VI

VI. Opinia specialiștilor consultați În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportate la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. Universitatea de Vest din Timișoara - Facultatea de Drept - Centrul de Cercetări în Științe Penale a opinat în sensul că sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie este inadmisibilă, deoarece pentru sesizare este necesară o poziție unanimă sau majoritară a membrilor judecători participanți, condiție neîndeplinită în cauză. Pe fondul chestiunii de drept supuse dezlegării s-a opinat în sensul că procurorul este obligat să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți potrivit art. 148 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 148 alin. (3) din același cod, atunci când apreciază că este necesară folosirea de către colaborator de dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio sau video, deși exista deja un mandat de supraveghere tehnică care avea ca obiect supravegherea video, audio sau prin fotografiere. În susținerea acestui punct de vedere s-a arătat că procedura prevăzută de art. 148 alin. (3) și (10) din Codul de procedură penală este una specială, derogatorie de la dreptul comun (art. 139 din Codul de procedură penală), în sensul că art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală impune expres sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți, care nu vizează doar dispunerea măsurii, ci și punerea ei în executare. Astfel, în mod particular, judecătorul de drepturi și libertăți este chemat nu numai să autorizeze măsura supravegherii din perspectiva condițiilor prevăzute de art. 139 din Codul de procedură penală, ci să se pronunțe și asupra folosirii dispozitivelor de obținere a unor înregistrări audio-video sau fotografii, ceea ce echivalează cu o veritabilă extindere a competenței judecătorului. De asemenea, un argument suplimentar în susținerea acestei orientări este și împrejurarea că procurorul nu poate ascunde judecătorului de drepturi și libertăți faptul că intenționează să autorizeze un colaborator cu identitate reală (în aceeași zi în care se emite mandatul, ca în speță) pentru a folosi un dispozitiv de supraveghere tehnică, întrucât cel puțin condiția subsidiarității nu mai poate fi verificată în mod realist. Astfel, judecătorul de drepturi și libertăți nu poate aprecia în cunoștință de cauză asupra necesității emiterii mandatului de supraveghere. Existența unui agent colaborator poate degaja concluzia că probele ar putea fi obținute și altfel decât prin emiterea mandatului. Prin urmare, procurorul nu are libertatea de a disimula sau opera selectiv în privința stării de fapt la momentul solicitării emiterii unui mandat, ci trebuie să prezinte, transparent, toate aspectele relevante ale cauzei. Judecătorul de drepturi și libertăți nu este adversarul procurorului, ci gardianul respectării drepturilor participanților în proces, de care nici procurorul nu trebuie să rămână străin. ...