Decizia CCR nr. 79/2013Paragraful 13

Avocatul Poporului arată că dispoziţiile criticate nu încalcă principiul non bis în idem, întrucât, în privinţa faptelor prevăzute de către aceste norme, legiuitorul a tranşat sfera contravenţiilor de cea a infracţiunilor, în funcţie de valoarea prejudiciului produs prin săvârşirea lor. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, constituie contravenţie tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, fără drept, precum şi distrugerea ori vătămarea de arbori, puieţi sau lăstari, dacă valoarea prejudiciului adus pădurii, stabilită conform legii, este de până la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei, dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute la art. 108 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare. În timp ce art. 108 alin. (1) din Codul silvic incriminează aceleaşi fapte, în condiţiile în care prejudiciul produs este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei, sau dacă prejudiciul produs este mai mic decât de 5 ori valoarea anterior arătată, dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depăşeşte această valoare. Se arată, totodată, că încadrarea faptelor săvârşite în una dintre normele invocate nu este însă de competenţa instanţei de contencios constituţional, ci a celei de judecată, în faţa căreia autorul lor beneficiază de toate garanţiile prevăzute de normele procedurale în vigoare, inclusiv de dreptul de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat.