Decizia ÎCCJ nr. 5/2022 (HP)Punctul VII

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 31.01.2022 · dosar 1.136/252/2021
Punctul VII
VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie 46. Jurisprudența și punctele de vedere înaintate de curțile de apel au relevat orientări diferite cu privire la problemele de drept ce fac obiectul prezentei sesizări. ... 47. Astfel, cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească pronunțată într-un litigiu guvernat de prevederile Codului de procedură civilă din 1865, pusă în executare în perioada de aplicare a Codului de procedură civilă din 2013, s-a apreciat că acesta este data pronunțării hotărârii de primă instanță, definitive și executorii, conform art. 377 alin. 1 pct. 1 și art. 376 alin. 1 din Codul de procedură civilă de la 1865. În acest sens sau pronunțat Tribunalul Argeș - Secția civilă, Tribunalul Suceava - secțiile I și a II-a civilă, Judecătoria Suceava, Judecătoria Darabani, Curtea de Apel Iași - Secția civilă, Tribunalul Iași - Secția I civilă, Judecătoria Huși, Tribunalul Bihor - Secția I civilă, Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă, Judecătoria Buhuși, Judecătoria Brașov, Tribunalul Arad - Secția I civilă, Tribunalul Timiș (există și opinia contrară), Tribunalul Hunedoara (opinie majoritară), Judecătoria Deva (opinie majoritară), Judecătoria Petroșani, Tribunalul București, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Videle, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Turnu Măgurele, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă, Tribunalul Dolj, Tribunalul Gorj, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă. ... 48. S-a exprimat și opinia potrivit căreia momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească pronunțată într-un litigiu guvernat de prevederile Codului de procedură civilă din 1865, pusă în executare în perioada de aplicare a Codului de procedură civilă din 2013, este data pronunțării deciziei de respingere a recursului declarat împotriva ei, așa cum rezultă din hotărârile și punctele de vedere înaintate de Judecătoria Fălticeni, Judecătoria Dorohoi, Judecătoria Vatra Dornei, Judecătoria Iași - Secția civilă, Judecătoria Pașcani, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Vaslui (fiind exprimată și opinia contrară), Judecătoria Moinești, Judecătoria Onești, Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ, Tribunalul Caraș-Severin, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Timișoara, Judecătoria Hunedoara, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Roșiori de Vede, Judecătoria Caracal, Judecătoria Balș, Tribunalul Mehedinți. ... 49. Referitor la cea de-a doua problemă de drept, la nivelul Tribunalului Argeș, Tribunalului Suceava - secțiile I și a II-a civile, Judecătoriei Suceava, Judecătoriei Dorohoi, Judecătoriei Vatra Dornei, Curții de Apel Iași - Secția civilă, Judecătoriei Iași - Secția civilă, Judecătoriei Pașcani, Tribunalului Vaslui, Judecătoriei Huși, Judecătoriei Vaslui, Judecătoriei Buhuși, Tribunalului Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ, Tribunalului Arad - Secția I civilă, Tribunalului Caraș-Severin, Tribunalului Timiș (există și opinia contrară), Judecătoriei Timișoara, Tribunalului Hunedoara (opinie majoritară), Judecătoriei Deva (opinie majoritară), Tribunalului București, Tribunalului Ialomița, Judecătoriei Caracal, Tribunalului Gorj și Curții de Apel Cluj s-a conturat opinia potrivit căreia teza a doua a alin. (2) al art. 706 din Codul de procedură civilă se aplică doar hotărârilor pronunțate în temeiul Codului de procedură civilă. ... 50. La nivelul Judecătoriei Fălticeni, Judecătoriei Darabani, Tribunalului Galați, Judecătoriei Constanța, Judecătoriei Moinești, Judecătoriei Onești, Judecătoriei Giurgiu, Judecătoriei Bolintin-Vale, Tribunalului Teleorman, Judecătoriei Videle, Judecătoriei Zimnicea, Judecătoriei Roșiori de Vede, Judecătoriei Turnu Măgurele, Curții de Apel Craiova - Secția I civilă, Tribunalului Dolj și Judecătoriei Slatina s-a exprimat punctul de vedere conform căruia teza a doua a alin. (2) al art. 706 din Codul de procedură civilă se aplică și hotărârilor pronunțate în temeiul Codului de procedură civilă din 1865. ... 51. Ministerul Public, prin Adresa nr. 1.932/C/5.095/III-5/2021 din 23 noiembrie 2021, a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept ce fac obiectul prezentei sesizări. ... ...
Sursa oficială ↗