Decizia ÎCCJ nr. 2/2022 (HP)Punctul III

III. Punctul de vedere al completului de judecată În opinia instanței de trimitere, în majoritate, în condițiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată și împotriva hotărârilor penale definitive, dar care nu soluționează fondul acțiunii penale. În susținerea punctului de vedere s-a arătat că prin Decizia nr. 68 din 3 noiembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că, „în interpretarea dispozițiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată și împotriva unei hotărâri penale definitive, pronunțate în soluționarea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 595 din Codul de procedură penală.“ În considerentele acestei decizii s-a reținut printre altele că: Un alt argument de text în sensul că dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală pot fi invocate și în ipoteza unei hotărâri penale definitive prin care nu s-a soluționat fondul acțiunii penale, pronunțate în soluționarea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 595 din Codul de procedură penală, îl reprezintă dispozițiile art. 453 alin. (4) teza a II-a din Codul de procedură penală, în conformitate cu care cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. b) -d) și f) din Codul de procedură penală constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice. În mod distinct, dispozițiile art. 453 alin. (4) teza I din Codul de procedură penală fac referire la netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal doar pentru cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în conformitate cu care revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză. Din interpretarea teleologică a dispozițiilor art. 453 alin. (4) teza I și teza a II-a din Codul de procedură penală rezultă posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, împotriva unei hotărâri definitive în vederea remedierii aspectelor de nelegalitate ce decurg din încălcarea unei dispoziții constituționale pe care s-a întemeiat hotărârea. (...) În practica judiciară și în doctrină au fost exprimate în mod constant soluții și opinii conform cărora cazul de revizuire de la art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală vizează numai situația hotărârilor judecătorești definitive ireconciliabile prin care s-a soluționat conflictul de drept substanțial. În doctrina recentă (Procedură penală. Partea specială, ediția a 6-a, autor M. Udroiu, pag. 633, 644) s-a reținut că în practica instanței supreme s-a permis utilizarea acestui caz de revizuire și în ipoteza existenței unor hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia în materia aplicării legii penale mai favorabile post sententiam în temeiul art. 6 din Codul penal; situație în care caracterul ireconciliabil al hotărârilor judecătorești în principiu trebuie să vizeze starea de fapt reținută. Prin excepție, această ireconciliabilitate poate privi și situații de drept diferite, întemeiate pe aceeași bază factuală. Curtea de Apel Timișoara a reținut că asigurarea egalității în fața legii și interpretarea și aplicarea uniformă a acesteia nu ar trebui să conducă la rigiditatea legii și nici să creeze obstacole în evoluția ei. Astfel, curtea de apel a reținut că legea poate fi privită ca un organism viu, situație în care evoluția jurisprudenței nu este, în sine, contrară bunei administrări a justiției, pentru că faptul de a nu dezvolta și adapta jurisprudența riscă să obstrucționeze orice reformă sau îmbunătățire, iar evoluția societății poate reclama o nouă interpretare a legii și, deci, o schimbare de jurisprudență (CEDO, Sahin și Sahin c. Turcia, 13279/05, 20 octombrie 2011). Totodată, Curtea de Apel Timișoara a reținut că prin revizuire se poate aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive, situație în care legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care această cale de atac este admisibilă, reglementându-le prin art. 453 din Codul de procedură penală. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege și nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii (Decizia penală nr. 1.780 din data de 25 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție). Hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părțile având obligația să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicțional, fără posibilitatea de a mai pune în discuție ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecății. Prin urmare, hotărârea judecătorească definitivă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficiență specifică de către ordinea normativă constituțională. Totodată, instanța de trimitere a reținut că din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 126 din 3 martie 2016, paragrafele 31 și 32, rezultă că: „Instanțele superioare nu trebuie să își folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă analiză a cauzei“, precum și că „hotărârea întemeiată pe o eroare judiciară nu trebuie să își prelungească existența, chiar dacă este învestită cu puterea lucrului judecat, revizuirea - cale de atac extraordinară - având tocmai rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt (...)“. În aprecierea Curții de Apel Timișoara, pentru a fi în fața cazului de revizuire de la art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură sunt necesare întrunirea următoarelor condiții: – să existe două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive; ... – acestea să fie ireconciliabile, aspect care de regulă vizează starea de fapt reținută; dar aceasta poate privi și situații de drept diferite, întemeiate pe aceeași bază factuală. ... Din chiar considerentele Deciziei nr. 68 din 3 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, rezultă că cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. b) -d) și f) din Codul de procedură penală constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, iar cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală constituie motiv de revizuire dacă a dus la pronunțarea unei hotărâri netemeinice. Ca urmare, instanța supremă a statuat, contrar jurisprudenței și doctrinei anterioare, că în cazurile de la art. 453 alin. (1) lit. b) -d) și f) din Codul de procedură penală nu doar hotărârile prin care se soluționează fondul acțiunii penale pot fi revizuite, ci și cele nelegale care nu soluționează acțiunea penală. Înalta Curte de Casație și Justiție nu a analizat și nici nu se poate deduce din considerentele Deciziei nr. 68/2020 dacă în cazul de la art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală hotărârile definitive prin care nu se soluționează fondul acțiunii penale pot fi revizuite. Este în spiritul dreptului la un proces echitabil ca părțile să poată solicita și obține reformarea hotărârilor judecătorești ireconciliabile care privesc situații de drept diferite, întemeiate pe aceeași bază factuală, fără însă a soluționa fondul acțiunii penale. Scopul interpretării unei norme juridice procesual penale constă în a vedea care este sfera relațiilor sociale cărora li se aplică norma, conținutul interpretării fiind tocmai stabilirea sensului voinței legiuitorului, exprimată în norma procesual penală supusă interpretării. Printr-o interpretare sistematică se impune determinarea sensului normei în contextul ansamblului normelor de drept, cu care aceasta se află în relație obiectivă. Într-o astfel de interpretare, norma respectivă nu trebuie privită în mod izolat. Mai mult, ea trebuie privită ca o componentă unitară a unui context. Normele penale așezate de legiuitor într-un context obiectiv trebuie să fie interpretate în așa fel încât să fie compatibile, în mod logic, unele cu celelalte. Printr-o interpretare teleologică se identifică obiectivul urmărit prin reglementare. Interpretarea trebuie să asigure existența normei și acoperirea tuturor situațiilor pentru care a fost emisă norma. În raport cu cele de mai sus, Curtea de apel a constatat că nu există niciun raționament logico-juridic pentru care hotărârile judecătorești contradictorii și care nu soluționează fondul acțiunii penale să nu poată fi supuse revizuirii în condițiile art. 453 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, mai ales că alin. (5) al art. 453 din Codul de procedură penală stipulează expres că „toate“ hotărârile judecătorești care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii, fără a face o nuanțare a obiectului acestora ca în cazurile de la alin. (1) lit. b) -d) și f) , respectiv lit. a) , nuanțare regăsită la alin. (4) al aceluiași articol. În opinia separată s-a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. Astfel, cu privire la chestiunea supusă dezlegării, în opinie minoritară, s-a susținut că, prin Decizia nr. 68/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat implicit, stabilind că în interpretarea dispozițiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată și împotriva unei hotărâri penale definitive, pronunțate în soluționarea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 595 din Codul de procedură penală. ...