Decizia CCR nr. 562/2026Punctul 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.05.2026 · dosar 112/2/2026
Punctul 10
10. Receptarea normelor constituționale în cadrul unui stat de drept nu se rezumă la aplicarea lor formală ori mecanică, iar funcția de garant al supremației Constituției nu presupune doar dialogul pe care Curtea Constituțională îl poate avea în forme instituționalizate exclusiv cu instanțele judecătorești. Pentru respectarea art. 1 alin. (5) din Constituție interpretarea Constituției și a legilor este necesar a fi făcută în permanență și cu bună-credință în cadrul tuturor raporturilor juridice pe care toate autoritățile publice și toți destinatarii normelor juridice le pot avea. De aceea, art. 80 din Constituție a stabilit că Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice, iar art. 142 din Constituție a conferit Curții Constituționale competența de garant al supremației sale. Curtea nu poate constata neconstituționalitatea unor prevederi de reglementare primară dacă nu este învestită în mod legal, dar nici nu se poate deroba de la însăși rațiunea existenței sale atunci când este sesizată cu privire la interpretări și posibile aplicări contra constitutionem ale prevederilor constituționale. Acceptarea posibilității ca normele constituționale să fie interpretate și aplicate contrar valorilor și principiilor pe care Legea fundamentală le consacră presupune acceptarea posibilității ca modificări implicite ale prevederilor constituționale să fie realizate cu eludarea formelor necesare pentru atingerea acestui scop, ceea ce - în sine - constituie un precedent grav. ...
Sursa oficială ↗