Decizia ÎCCJ nr. 76/2021 (HP)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: 68. În privința obiectului și a condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care trebuie întrunite cumulativ, respectiv: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță; ... b) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... c) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; ... d) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; ... e) asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 69. În doctrină, dar și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a arătat și că problema de drept trebuie să fie reală, să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanța de sesizare să considere că, pentru a înlătura orice incertitudine, este necesară declanșarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă prin pronunțarea unei hotărâri prealabile. ... 70. Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că doar patru dintre cele cinci cerințe anterior enunțate sunt întrunite. ... 71. Astfel, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate legate de titularul sesizării și de stadiul soluționării pricinii în care sesizarea a fost promovată, cea referitoare la relația de dependență dintre chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită și rezolvarea pe fond a litigiului, precum și cea referitoare la nestatuarea anterioară de către instanța supremă în cadrul unui mecanism de unificare a practicii asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării. ... 72. Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost învestit cu soluționarea cererii de completare a dispozitivului deciziei pronunțate în apel, în sensul soluționării cererii accesorii privind acordarea cheltuielilor de judecată, în condițiile în care instanța de apel admisese apelul declarat de pârâtă, anulase hotărârea pronunțată în primă instanță de Judecătoria Bistrița și trimisese cauza spre rejudecare în primă instanță la Judecătoria Năsăud, ca instanță competentă teritorial să soluționeze cauza, fără însă a se pronunța asupra cererii apelantei-pârâte de a-i fi acordate cheltuieli de judecată. ... 73. Cererea de completare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.026 și următoarele din Codul de procedură civilă, în condițiile prevăzute de art. 444 din Codul de procedură civilă. ... 74. Drept urmare, având în vedere dispozițiile art. 446 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora hotărârea pronunțată potrivit art. 444 din Codul de procedură civilă este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea în legătură cu care s-a solicitat completarea, rezultă că Tribunalul Bistrița-Năsăud, învestit fiind cu soluționarea apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Bistrița, va soluționa cererea în ultimă instanță. ... 75. Se constată, de asemenea, că este îndeplinită și condiția de admisibilitate referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept pentru soluționarea pe fond a cauzei, instanța de trimitere justificând aptitudinea acesteia de a conduce la rezolvarea pe fond a cauzei, în condițiile în care legătura dintre chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și rezolvarea litigiului rezultă din observarea motivelor invocate de către apelanta-pârâtă prin cererea de completare a dispozitivului, cerere care vizează noțiunea de parte căzută în pretenții, evocată de art. 453 din Codul de procedură civilă. ... 76. De asemenea, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici nu s-a statuat anterior asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru instanțe. ... 77. Noutatea chestiunii de drept, cerință de admisibilitate distinctă, nu este însă îndeplinită, astfel că nu apare ca posibilă declanșarea mecanismului de unificare reprezentat de sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ... 78. Analiza conținutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile reprezintă o condiție distinctă de aceea a nepronunțării anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenței unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare cu privire la acea problemă de drept. ... 79. În absența unei definiții legale a noțiunii de „noutate“, verificarea acestei condiții ține de exercitarea dreptului de apreciere al completului învestit cu soluționarea sesizării, astfel cum instanța supremă a hotărât în mod constant în jurisprudența sa (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015). ... 80. Așa cum Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis în jurisprudența sa anterioară (spre exemplu, deciziile menționate în paragraful anterior, precum și Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017 etc.), cerința noutății este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial. ... 81. Totodată, cerința noutății ar putea fi reținută ca îndeplinită și în cazul în care s-ar impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat față de unul anterior, ale unei norme legale mai vechi (ipoteza așa-zisei reevaluări a interpretării normei). ... 82. În egală măsură, noutatea se poate raporta și la o normă mai veche, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare (a se vedea, spre exemplu, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014). ... 83. Caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări date, opiniile jurisprudențiale diferite neputând constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile. În situația în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătorești care să fi soluționat, uneori chiar diferit, o problemă de drept, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcție de reglare - recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă. ... 84. Prin urmare, depășirea stadiului unei practici incipiente, în curs de formare, și conturarea unei practici în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul sesizării trimit la concluzia că nu mai poate fi sesizată instanța supremă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, într-o asemenea situație scopul preîntâmpinării practicii neunitare nemaiputând fi atins, chestiunea de drept nemaifiind, prin urmare, una nouă. ... 85. Această concluzie se impune și atunci când s-ar putea decela o practică neunitară în legătură cu problema de drept respectivă. ... 86. Reamintind premisele stabilirii elementului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită, anume asigurarea funcției mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare, precum și evitarea paralelismului și suprapunerii cu mecanismul recursului în interesul legii, devine evident că procedura pronunțării unei hotărâri prealabile nu este chemată să dea o soluție unei practici divergente deja existente, consecința, într-o atare situație, fiind aceea a inadmisibilității sesizării. ... 87. În ce privește prezenta sesizare, cerința noutății chestiunii de drept nu este întrunită, în răspunsurile date la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, majoritatea curților de apel menționând pronunțarea de hotărâri judecătorești, iar din examinarea acestora se constată că atât înainte, cât și după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă instanțele sau confruntat cu întreaga problematică adusă în discuție prin sesizarea de față, numărul hotărârilor judecătorești care o reflectă fiind îndeajuns de mare. ... 88. Se poate observa că elementul central al sesizării este reprezentat de lămurirea sintagmei „partea care pierde procesul“, conținută în prevederile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată“. Incertitudinea instanței de trimitere, transpusă într-o întrebare ce nu excelează prin claritate și rigoare (inclusiv terminologică), are însă ca punct de plecare situația în care, în urma admiterii căii de atac a apelului, anulării hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță, instanța de apel este ținută a se pronunța asupra solicitării părții apelante de a-i fi acordate cheltuieli de judecată în respectivul apel. ... 89. În mod analog, eventualele îndoieli cu privire la corecta interpretare a sintagmei „partea care pierde procesul“ pot fi extinse la situația în care instanța de recurs admite această cale de atac, casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel sau, după caz, la prima instanță. ... 90. În pofida susținerilor făcute de una dintre părțile procesului, prevederile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, mai sus evocate, nu reprezintă decât o reiterare într-un limbaj juridic actualizat a dispozițiilor care, anterior, erau cuprinse în art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865: „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată“. ... 91. Actualizarea limbajului legal nu a fost însă însoțită de nicio modificare de concepție în ceea ce privește fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată (respectiv culpa procesuală a părții care a pierdut procesul) și determinarea subiecților procesuali ținuți să plătească ori, dimpotrivă, îndreptățiți la a li se plăti cheltuielile ocazionate de purtarea procesului. ... 92. Nu poate fi identificat niciun argument legal în raport cu care, uzând de metodele de interpretare acceptate de știința dreptului, să se poată ajunge la concluzia că între prevederile art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 și cele ale art. 453 alin. (1) din actualul Cod de procedură civilă ar exista diferențe de esență care, sub aspectele evocate, să aibă ca efect modificarea regimului juridic preexistent în materia cheltuielilor de judecată. ... 93. Sub acest aspect, este util a observa că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat deja, printr-o altă decizie a sa, anterior evocată (Decizia nr. 59 din 18 septembrie 2017), cu privire la conținutul art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, că aceste prevederi „82. (...) într-o terminologie nouă, consacră, întocmai ca și art. 274 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, drept fundament al plății cheltuielilor de judecată, culpa procesuală dovedită prin faptul pierderii procesului (...)“. A fost astfel relevată identitatea de conținut juridic esențial al celor două texte legale, diferențele existând doar cu privire la limbajul întrebuințat, iar nu și cu privire la conținutul propriu-zis al reglementării. ... 94. Or, problematica juridică asociată cheltuielilor de judecată este una în egală măsură frecventă și recurentă, iar față de multitudinea proceselor în care, atât sub fostul Cod de procedură civilă, cât și sub acel actual, s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanțele (inclusiv cele de apel sau recurs în caz de anulare/casare a hotărârilor atacate și trimitere a cauzelor spre rejudecare la instanțele inferioare) s-au pronunțat asupra acestor cereri. ... 95. Existența unei jurisprudențe semnificative, inclusiv din punct de vedere cantitativ, a fost, de altfel, evocată și de unele dintre curțile de apel cărora li s-a solicitat exprimarea unui punct de vedere cu privire la problema de drept care face obiectul prezentei sesizări, fiind comunicate hotărâri judecătorești prin care această problemă de drept a fost dezlegată. ... 96. Nu este lipsit de relevanță a menționa că însăși Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat, în timp, decizii de speță prin care a dat dezlegare acestei chestiuni de drept. Cu titlu de exemplu, prin Decizia nr. 1.286 din 10 iunie 2021 pronunțată de Secția I civilă, nepublicată, ca urmare a admiterii recursurilor declarate de reclamant și intervenienți, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. În considerentele deciziei s-a statuat, cu privire la cererea recurenților de a le fi acordate cheltuieli de judecată în recurs, că „... atâta vreme cât, ca o consecință a admiterii recursurilor, soluția pronunțată este aceea de casare a deciziei atacate și de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de apel, soluționarea în recurs a cererilor recurenților privitoare la cheltuielile de judecată nu se justifică, acestea urmând a fi analizate și soluționate cu ocazia rejudecării apelului. Este de avut în vedere că doar la acest moment procesual se va putea cunoaște pe deplin măsura în care pârâtul (....) a căzut în pretenții, putându-se determina în mod riguros întinderea culpei sale procesuale și, deci, întinderea obligației sale de a suporta cheltuielile de judecată“. Ar rezulta, așadar, că obligarea la plata cheltuielilor de judecată este permisă în acele etape procesuale în care are loc o soluționare a pricinii pe fondul ei sau chiar în baza unei excepții procesuale, însă nu și în etapele intermediare ale judecății în care, prin raportare la specificul soluției pronunțate, nu s-ar putea încă determina nici partea care a pierdut, nici partea care a câștigat procesul, litigiul nefiind încă tranșat. ... 97. În aceste condiții, întrucât problema de drept sesizată șia găsit dezlegare, chiar dacă nu întotdeauna unitar, în jurisprudența instanțelor, atât sub fostul Cod de procedură civilă, cât și sub cel actual, concluzia care se impune este aceea că nu este îndeplinită, în sensul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cerința privind noutatea problemei de drept care face obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind, eventual, create premisele unui alt mecanism de unificare a jurisprudenței. Punctele de vedere exprimate de curțile de apel, dar și hotărârile judecătorești atașate acestora evidențiază însă conturarea unei orientări jurisprudențiale majoritare, consonantă cu unele opinii doctrinare dintre cele mai semnificative asupra problemei. ... 98. Pe cale de consecință, se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării, rămânând a se analiza de către cei interesați oportunitatea declarării unui eventual recurs în interesul legii. ... ...