Decizia CCR nr. 664/2012Paragraful 20

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile Legii nr. 263/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale. Se arată, în esenţă, că textele de lege criticate se aplică uniform pentru toţi cei cărora li se adresează, fără privilegii şi fără discriminări, şi nici nu restrâng exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi, astfel că sunt respectate prevederile art. 16 şi art. 53 din Constituţie. Cât priveşte pretinsa încălcare a art. 34 din Legea fundamentală, se susţine că reglementarea asigurării continuităţii medicale primare prin centre de permanenţă la nivelul colectivităţilor locale arondate se încadrează în sfera măsurilor legale de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei şi constituie o modalitate de garantare a dreptului fundamental la ocrotirea sănătăţii, statul având obligaţia de a lua măsuri pentru asigurarea sănătăţii publice. Totodată, se arată că activitatea personalului medical se plăteşte de către medicul de familie, cu tariful orar stabilit în funcţie de salariul negociat pentru orele efectiv prestate în afara programului de lucru stabilit, şi se suportă din sumele decontate de către casele de asigurări de sănătate cabinetelor medicale care au încheiat contract distinct pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă. Prin urmare, reglementările juridice sunt opozabile subiectelor de drept cărora le sunt aplicabile, atât la momentul negocierii şi al încheierii contractului, cât şi pe parcursul executării lor, şi nu sunt de natură a afecta dreptul la muncă şi protecţie socială şi nici nu instituie în vreun fel munca forţată, fiind în acord cu art. 41 şi art. 42 din Constituţie. În legătură cu susţinerile privind încălcarea art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, se arată că exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizată, deoarece, potrivit acestor norme fundamentale, conţinutul şi limitele acestui drept se stabilesc prin lege. Legiuitorul este, aşadar, competent să reglementeze cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind limite rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.