Decizia CCR nr. 664/2012Paragraful 18

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Potrivit art. 34 alin. (3) din Constituţie, intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului reglementarea sistemului de organizare a asistenţei medicale, în vederea asigurării dreptului fundamental al cetăţenilor la ocrotirea sănătăţii, garantat de art. 34 alin. (1) . Aşadar, legiuitorul are libertatea de a opta asupra soluţiilor legislative pe care le consideră adecvate în reglementarea acestui domeniu, cu respectarea celorlalte prevederi şi principii constituţionale. Prin urmare, măsurile dispuse în sarcina medicilor de familie prin reglementările din cuprinsul legii atacate au ca scop asigurarea accesului pacienţilor la servicii de asistenţă medicală primară, şi anume în regim de gardă, în structuri organizate în centre de permanenţă, constituite în baza legii atacate, iar cei care doresc să practice profesia de medic de familie în cadrul cabinetelor medicale aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate din sistemul public sunt datori să accepte şi să respecte regulile impuse de aceasta, chiar dacă profesia de medic este o profesie liberală şi independentă. Serviciile medicale prestate în cadrul centrelor de permanenţă sunt finanţate din fonduri publice, iar acordarea lor efectivă presupune neîndoielnic şi accesul pacienţilor în acele sedii, evident în cadrul programului stabilit, pentru a putea beneficia de aceste servicii medicale, care nu ţin de sfera privată ci, dimpotrivă, de cea publică, vizând, aşadar, ocrotirea unui interes general. Nu se poate vorbi, aşadar, de încălcarea art. 27 sau a art. 44 din Constituţie, referitoare la inviolabilitatea domiciliului, respectiv la dreptul de proprietate privată, prin aceea că, în situaţia în care nu există spaţiu disponibil pentru organizarea unui centru de permanenţă independent, rezolvarea situaţiilor de urgenţă se asigură, prin rotaţie, de către medicii de familie asociaţi în acest scop, la sediul fiecărui cabinet medical. În plus, dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut, deoarece conţinutul şi limitele sale se stabilesc prin lege, potrivit prevederilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie.